Domnilor francezi

Preiau formularea unui prieten scriitor, care se adresează astfel unor anumiţi cetăţeni europeni: “Domnilor ţigani…”

Deci…

Domnilor francezi, de Angela Gheorghiu aţi auzit?

Şopârla

A reuşit să mă enerveze teribil o boarfă basarabeancă de face trotuarul pe la Paris şi-o cheamă Raluca.

Da, sunt foarte nervos din cauza acelor tembeli care l-au atacat abject pe Cristi Mungiu.

Maestro:

Elefantul, Vrăbiuţa, plus Bursucul şi Maimuţa

Să revenim şi la seria de scenete româneşti – acum una despre care am tot discutat zilele trecute cu nişte prieteni.

Senzaţionalii Toma Caragiu şi Mircea Diaconu cu a lor celebră “Fabulă”:

În gară la Medgidia

Cei mai mulţi dintre voi ştiu deja – în general vă las să vă bucuraţi de materialul video, fără a vă mai plictisi cu părerile mele. Dar acum nu m-am putut abţine – trebuie să arunc şi eu câteva cuvinte pe marginea subiectului.

Într-o deplasare destul de recentă a venit vorba aproape firesc de sceneta din gară cu Tanţa şi Costel bazată pe textul lui Ion Băieşu. Culmea, însă, spre ruşinea mea eu nu ştiam varianta pe care v-o prezint aici, cu Octavian Cotescu şi Coca Andronescu, ci pe cea cu Dem Rădulescu şi Vasilica Tastaman, a lui Geo Saizescu, transformată într-o secvenţă dintr-un film de-al său, intitulat “Astă-seară dansăm în familie”.

Cu tot respectul pe care i-l port maestrului Saizescu şi cu riscul de-a-mi pune-n cap o bună parte dintre colegii cineaşti, care, ca şi mine, nu concep ca o banală scenetă TV să arate mai bine decât un film gândit pentru marele ecran, o s-o spun pe şleau: varianta asta mi se pare mai reuşită!

Borgorosso

Există un film cu Alberto Sordi, “Il presidente del Borgorosso Football Club”, în care personajul central, Benito Fornaciari, moşteneşte un club de fotbal care activează într-o ligă inferioară.

Omul nostru este un conservator foarte bine poziţionat social, însă evident dezinteresat de fotbal, aşa că tot ce vrea iniţial e să vândă clubul şi să scoată ceva bani din moştenirea buclucaşă.

Planurile îi sunt date urgent peste cap de populaţia orăşelului, care nu numai că-l obligă să nu vândă, dar cetăţenii-suporteri îl pun să preia frâiele echipei şi să se ocupe cât se poate de serios de club.

Fornaciari acceptă, dar nu dezvălui mai departe ce şi cum – poate vreţi să vedeţi filmul şi nu suportaţi spoilerele.

Vă povestesc, în schimb, o secvenţă anume, una care mi-a rămas puternic întipărită în memorie.

Când, la un moment dat, ajunge în vestiar, lui Benito i se cer niscai idei tactice. Cum spuneam, în primă fază individul e nu numai dezinteresat de fotbal, dar şi totalmente nepriceput. Aşa că ia creta, merge la tablă, trasează nişte traiectorii la-ntâmplare şi se opreşte în ceea ce reprezenta poarta adversă: “Şi gol!”, anunţă firesc, de parc-ar vrea să spună “Ce mare scofală? Mai lăsaţi-mă cu prostiile!”

Ştiu, mulţi văd deja în personajul cu pricina prototipul investitorului român – Fornaciari poate fi lejer, cu mici variaţiuni şi numai legat de nepriceperea iniţială, un Gigi Becali, un George Copos sau un Cristi Borcea.

Însă, culmea!, niciunul dintre ei nu mi-a amintit de acest film şi secvenţa respectivă, ci un suporter rapidist, ale cărui învăţături către tinerii fotbalişti ai lui Hagi de la Viitorul Constanţa m-au amuzat teribil la-nceput de săptămână.

Mergeţi, aşadar, pe blogul prietenului Toshiro, dacă aveţi chef de o distracţie pe cinste!

PS

Insuportabilă insistenţa cu care unii, inclusiv (sau mai ales!) din presa sportivă, ne vorbesc despre “grădiniţa de la Rapid”, în condiţiile în care media de vârstă e tot pe-acolo la Steaua, de pildă, dacă nu chiar mai mică; iar steliştilor nu le caută nimeni scuze când fac vreo boacănă. Ba dimpotrivă! Nu-s singurul stelist care se pregătea să-i ia la rost pe elevii lui Reghe după meciul din Giuleşti, meci în care, de altfel, au dominat copios cap-coadă! I-au scăpat de reproşuri dure tocmai tembelii care-au aruncat atunci cu tot felul de obiecte din tribune!