Un clasament

Am vrut iniţial să scriu despre penibila prestaţie de-aseară a preşedintelui de jure, dar am zis că şi-aşa l-am băgat prea mult în seamă.

Prefer să vă arăt o poză postată de cineva pe Twitter:

Mai are cineva vreo urmă de-ndoială că Steaua e cea mai importantă şi mai iubită echipă de club românească?

Pană

Hai că m-am luat cu politichia şi n-am mai avut timp de sportul meu preferat.

Nu, nu e inotul pe care l-am practicat de mic copil, nici tenisul adolescenţei, ci fix fotbalul!

Rapid a luat-o pe cârcă iar: 2-3 cu Oţelul, gălăţeanul Pena marcând toate golurile oaspeţilor.

Chiar nu vreau să fac jocuri de cuvinte, deşi vă imaginaţi ce-ar ieşi: pană, ciori etc.

Vreau doar să observ că Oţelul e praf sezonul ăsta, iar Rapid şi mai şi.

Set

Ce alt titlu aş putea da după un asemenea meci?

Însă parcă văd că apar iar dăştepţi care să ne explice cum e cu vitaminele în cazul steliştilor.

Ăstora din urmă le spun: fiţi, bă, serioşi!

Steaua chiar joacă fotbal.

Dacă a dat până şi Rocha gol…

Cel mai bun atac din ţară

Contrar impresiei pe care-o poate lăsa titlul de mai sus, nu e vorba despre celebrul trio “Ţîră, Goanţă şi cu Gheară”, ci fix despre Rusescu şi compania.

Ce puteam face într-o duminică liniştită, seara, când mai joacă şi Steaua? M-am instalat cuminte în faţa calculatorului şi am prins pe Net meciul de la Constanţa.

Nici nu-ncepuse bine partida şi steliştii au deschis scorul, în minutul 5 era deja 2-0, iar dupa nici jumătate de oră jucată – trei!

În repriza secundă mi s-a părut că bucureştenii au lăsat-o mai moale, parcă pentru a se odihni. Dar, chiar şi-aşa, tot au mai înfipt o boabă şi-au mai ratat o groază de ocazii mari.

Viitorul Constanţa îmi pare o echipă simpatică şi asta nu atât datorită faptului că e patronată de Gică Hagi, unul dintre cei mai mari stelişti din istorie, cât pentru că e alcătuită din mulţi jucători tineri şi talentaţi, de perspectivă. Dar, vorba comentatorului, Steaua e prea bună la momentul actual.

Întâmplarea face ca zilele trecute să vorbesc cu un coleg despre Bayern München, fascinaţi de bătuta administrată celor de la Lille, 6-1: bavarezii au în ADN răutatea asta care-i împiedică să se oprească din marcat atunci când pot da multe, chiar dacă adversarul e deja umilit.

Tot acest coleg îmi povestea o boacănă de-a lor. Cică un orăşel sau sătuc avea o echipă de fotbal care împlinea o vârstă, vreo sută de ani sau ceva de genul. Locuitorii, cu mic cu mare, au reuşit să strângă un purcoi de bani pe care să-i dea lui Bayern pentru a veni să presteze într-un amical aniversar de lux, cam cum a făcut Dinamo cu Barcelona. Au venit şi le-au dat amărăştenilor unşpe!

Sunt de acord că Steaua nu e tocmai Bayern, dar nici prea departe nu e. Vorbesc foarte serios – dacă aseară bătea la 11 goluri diferenţă, nu mă miram.

A, şi să nu uităm de frumuseţea unor goluri: după execuţia lui Chiricheş din meciul de la Bucureşti cu Molde, a venit rândul lui Gardoş. Să tot ai asemenea fundaşi care înscriu din foarfecă!

Subţireanu

Ieri a fost una din acele zile în care orice-aş face nu-mi pot alunga plictiseala. M-am uitat la filme, la meciuri din Bundesliga, am citit… Degeaba!

Colac peste pupăză, către seară, când tocmai mă pregăteam să văd marele derby, m-a cuprins şi-o lene monumentală, aşa că am urmărit sporadic un live text pe Net cu evoluţia scorului.

Un meci surprinzător! Dinamo traveresează o perioadă mizerabilă, în timp ce Steaua n-a mai jucat de mulţi ani aşa bine. Drept urmare, mă aşteptam la un galop de sănătate al steliştilor.

Când colo, ce să vezi? Dinamoviştii deschid scorul şi conduc minute bune, inclusiv la pauză, îar băieţii lui Reghe egalează greu, din penalty, scapă de unul împotriva lor, nemeritat, zice-se şi abia pe final se desprind, după un adevărat tăvălug, e drept. Şi o groază de ratări, evident.

Bun, o să-mi spună unii că-s prea pretenţios dar, tot văzând atătea meciuri în care Steaua atacă în valuri însă fructifică prea puţine ocazii, încep să mă enervez pentru că, mai devreme sau mai târziu, un adversar capabil va profita de această ineficienţă.

Astfel, cu toate că mă bucură victoria, dacă m-ar pune cineva să rezum meciul printr-un singur cuvânt, ăsta ar fi: subţireanu.