Veteranul Celentano

Pentru cine nu ştie – termenul românesc “bătrân” provine din latinescul “veteranus”.

Am primit pe mail un concert superb al domnului Adriano Celentano, cu un text în care se vorbea despre “bătrânul Adriano”.

Eu am preferat să folosesc în titlu termenul original, iar pe voi vă las să savuraţi acest spectacol minunat.

Borgorosso

Există un film cu Alberto Sordi, “Il presidente del Borgorosso Football Club”, în care personajul central, Benito Fornaciari, moşteneşte un club de fotbal care activează într-o ligă inferioară.

Omul nostru este un conservator foarte bine poziţionat social, însă evident dezinteresat de fotbal, aşa că tot ce vrea iniţial e să vândă clubul şi să scoată ceva bani din moştenirea buclucaşă.

Planurile îi sunt date urgent peste cap de populaţia orăşelului, care nu numai că-l obligă să nu vândă, dar cetăţenii-suporteri îl pun să preia frâiele echipei şi să se ocupe cât se poate de serios de club.

Fornaciari acceptă, dar nu dezvălui mai departe ce şi cum – poate vreţi să vedeţi filmul şi nu suportaţi spoilerele.

Vă povestesc, în schimb, o secvenţă anume, una care mi-a rămas puternic întipărită în memorie.

Când, la un moment dat, ajunge în vestiar, lui Benito i se cer niscai idei tactice. Cum spuneam, în primă fază individul e nu numai dezinteresat de fotbal, dar şi totalmente nepriceput. Aşa că ia creta, merge la tablă, trasează nişte traiectorii la-ntâmplare şi se opreşte în ceea ce reprezenta poarta adversă: “Şi gol!”, anunţă firesc, de parc-ar vrea să spună “Ce mare scofală? Mai lăsaţi-mă cu prostiile!”

Ştiu, mulţi văd deja în personajul cu pricina prototipul investitorului român – Fornaciari poate fi lejer, cu mici variaţiuni şi numai legat de nepriceperea iniţială, un Gigi Becali, un George Copos sau un Cristi Borcea.

Însă, culmea!, niciunul dintre ei nu mi-a amintit de acest film şi secvenţa respectivă, ci un suporter rapidist, ale cărui învăţături către tinerii fotbalişti ai lui Hagi de la Viitorul Constanţa m-au amuzat teribil la-nceput de săptămână.

Mergeţi, aşadar, pe blogul prietenului Toshiro, dacă aveţi chef de o distracţie pe cinste!

PS

Insuportabilă insistenţa cu care unii, inclusiv (sau mai ales!) din presa sportivă, ne vorbesc despre “grădiniţa de la Rapid”, în condiţiile în care media de vârstă e tot pe-acolo la Steaua, de pildă, dacă nu chiar mai mică; iar steliştilor nu le caută nimeni scuze când fac vreo boacănă. Ba dimpotrivă! Nu-s singurul stelist care se pregătea să-i ia la rost pe elevii lui Reghe după meciul din Giuleşti, meci în care, de altfel, au dominat copios cap-coadă! I-au scăpat de reproşuri dure tocmai tembelii care-au aruncat atunci cu tot felul de obiecte din tribune!

Claudio Villa

Bun!

Hai să vă las ceva peste uichend:

De ce am ţinut cu Italia

Pentru că ideea de gelaterie de la ei a venit şi am mâncat vreo trei îngheţate aseară.

Pentru că au jucat mai mult decât frumos până în finală.

Pentru că au imnul ăsta:

Cam asta e.

Fratelli d’Italia…

They did it their way

Am mai spus-o: mă plictiseşte tiki-taka. Din fericire, n-a prea mai fost vorba de aşa ceva aseară. Din nefericire, a trebuit să mă declar suporter italian înainte de startul partidei, pentru că un prieten a spus cu vreo oră mai devreme că susţine Spania şi ar fi cazul să ne ciondănim la meci.

De unde-atâta ciondăneală??? Pur şi simplu n-aveam cum să emit pretenţii. Spania aia care mă enervase tot turneul m-a încântat în finală, iar Italia care mă încântase nu s-a regăsit pe sine.

Ergo – iată o poză logică:

Vorba ceea: the Spaniards did it their way, saving the best football for last.

Bravo Italia – dacă rămâne Prandelli selecţioner se naşte o echipă mare!

Felicitări Spania – pagini de istorie!

Frumos, chiar frumos campionat european – mulţumim Polonia şi Ucraina!

PS

Nu ştiu dacă a fost declarat deja vreunul jucătorul turneului, dar opţiunea mea e Pirlo.