Pe malul Bugului

Mănânci pui cu cartofi şi vrei şi pâine? mă-ntreabă mama ei contrariată.

Abia dacă înţeleg juma’ de frază, aşa că mă uit la Tata disperat.

Zice că n-ar trebui să mănânci pâine, îmi spune.

Dar eu vreau şi pâine, mai dă-i în pula mea de polaci!

Vorbeşte, mă, frumos!

Ete kilu’, c-or înţelege ăştia ce zic.

Nu, nu înţeleg, dar îşi dau seama că eşti ostil din atitudinea ta.

Aha, zic şi zâmbesc spre asistenţă.

Blonzimea sa se prinsese deja. Îmi dă castronul cu pâine.

Îi mulţumesc, în română, cică: merci.

Terminăm de halit şi noi, adolescenţii, mergem la rîu.

Elipsă.

Noapte.

Vine blonzimea sa şi mă invită iar pe malul Bugului.

De ce? întreb.

Eşti prost? Ia ghici!

O lună incredibil de mare şi albă ne privea în timp ce ne zbenguiam goi prin nisipul de pe malul rîului Bug.

Nici acum nu pot uita lacrimile ei din ziua în care trebuia să mă întorc la Varşovia.

Stătea lângă maşină şi urla de ziceai că-i sfârşitul lumii.

M-am dat jos şi-am luat-o-n braţe. Tatăl ei, mama ei, fratele ei – toţi încercau să-mi spună să mai rămân.

Degeaba, nu înţelegeam şi pace. Iar taică-meu nu voia să traducă nimic.

Poate că trebuia să-mi dau singur seama.

Dar un lucru e cert: într-un fel sau altul, mai devreme sau mai târziu, voi învăţa polonă ca lumea.

Advertisements

Leave a comment

No comments yet.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s