69

Este evident că titlul nu se referă la troleibuzul preferat al cuiva… 😀

Citiţi postarea lui VT de la Toshiro:

vt says:

Magnolia nu a inflorit atat de frumos in fiecare an. E 4aprilie, o zi trista in istoria Romaniei.

Bombardament

La 4 aprilie 1944 aviaţia americană a executat primul său bombardament asupra Bucureştiului. În decurs de numai o oră ea a reuşit să producă cel mai mare genocid săvîrşit vreodată asupra teritoriului românesc, depăşind detaşat, cu cei 3000 de morţi şi 2000 de răniţi, aproape în totalitate civili, chiar şi pierderile tragice create de cutremurul din 1977. Martorii oculari ai acestei grozăvii au rămas marcaţi pe viaţă.
Pentru Doru respectiva zi începuse oarecum normal.Tatăl plecase cu treabă la Gara de Est iar el, împreună cu cele două surori şi fratele mai mare rămăseseră acasă (pe Calea Plevnei, vis-à-vis de actualul « BADUC », vecin la rîndu-i cu Carrefour-Orhideea).
« Prealarma aeriană ne găsise pe toţi în curte, în jurul mamei, preocupată parcă mai mult de sora cea mică, în vîrstă de numai un an. Ceea ce părea la început un exerciţiu obişnuit de alarmare se transforma treptat în ceva serios, grav. O mulţime de muncitori, membri A.L.A.A., îndemna civilii spre adăpostul antiaerian. “La Lessel, La Lessel,” strigau acei bărbaţi puternici. Sirenele continuau să zgîrie strident din toate părţile, cînd, avînd-o în frunte pe mama, în braţe cu sora cea mică, am pornit spre subteranul amintit, aflat foarte aproape .
Nu am mai ajuns niciodată la acel adăpost. În capul străzii mama hotărăşte : ” Ne întoarcem acasă ! Fără comentarii ! “Noi nu prea eram de acord, dar a trebuit să ne conformăm. Ne gîndeam că o să stăm în pivniţă pînă trece grozăvia dar huruitul sinistru al celebrelor ” Liberatoare ” ne-au paralizat pe moment. La primele bombe coşul casei se prăbuşeşte drept peste chepengul de fier al pivniţei care cade, instantaneu, înăuntru! Noroc că mama nu ne lăsase în pivniţă ! Am intrat repede cu ea în casa ca să o luăm pe sora cea mică, când geamul s-a spart şi tocul ferestrei a zburat, făcîndu-se ţăndări de perete .Trecuse razant de tâmpla mea iar pe mama o lovise doar puţin la şold !Ne-a scos atunci pe toţi în curte şi a realizat pe loc un adăpost ad-hoc. O uşă de stejar sprijinită pe gărduţul grădiniţei de flori a mamei şi pe o ladă de lemn! Alături de mama şi noi, cei patru copii, a mai intrat o fetiţă din vecini.
Fratele meu Gicu apucase să numere doar 72 de avioane şi totul înjur se transformase în infern. Stâlpii zburau prin aer ca nişte paie, zidurile parcă erau nişte coli de hîrtie iar noi, apăraţi de uşa de stejar ,am supravieţuit bombardamentului aproape fără nici o zgîrietură ! Spun « aproape » deoarece o schijă m-a julit întrucîtva la gleznă, dar superficial. Gicu a găsit şi el, a doua zi, o schijă chiar în buzunarul pantalonilor.
La terminarea bombardamentului, o veste căzu ca un trăznet. Cei care se adăpostiseră la fabrica de mobila Lessel muriseră cu toţii, axfisiaţi ! O bombă căzuse chiar la gura adăpostului ! Mama nu a putut să ne explice vreodată ce a influenţat-o să ne ţină acasă şi să ne salveze viaţa la toţi. Parcă totuşi, într-un rînd, ar fi zis că îi era frică să nu-i lipsească surorii mai mici…aerul ! »

PS: Iata ceva si despre acei oameni minunati si masinariile lor zburatoare. Ii asteptam ca eliberatori si au venit o singura data si bine. in trecere, cu B24 Liberator, ca sa ne lase cadouri de Paste. Pentru ca au bombardat si de Inviere, la Bucuresti, Ploiesti, Brasov si Turnu Severin, bombele cazand deopotriva pe obiective militare si, mai ales, civile. Victimile “colaterale ” au cauzat aparitia in apropierea garii a cimitirului “4 aprilie”, rebotezat mai tarziu, din motive politice, “Cimitirul Calvin”! Aliatii invingatori nu trebuia sa fie deranjati de existenta dovezilor despre genocid!


http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/wp-content/uploads/2013/02/bombardamente-anglo-americane-1944-bucuresti.jpg

Dumnezeu sa-i odihneasca in pace pe toti cei rapusi in acele zile de trista amintire!

Dumnezeu să-i odihnească pe eroi.

Advertisements

5 Comments

  1. Mihai, sper ca nu te superi daca la acest “69” raspund cu un “72”.
    Imi pare rau sa-l contrazic pe d-l (tov?) VT, dar “cel mai mare genocid savarsit vreodata asupra teritoriului romanesc” nu este cel descris de domina sa, ci altul, petrecut cu 3 ani mai devreme:

    Jurnalul National ne ofera urmatorul articol comemorativ:

    Fântâna Albă, mai sângeroasă decât Zidul Berlinului. 72 de ani de la masacrarea românilor care încercau să fugă din Bucovina de Nord spre România

    La 1 aprilie 1941, în jur de 3.000 de români au fost masacraţi la Fântâna Albă, în Bucovina, pe teritoriul Ucrainei de astăzi, de soldaţii sovietici.

    Din 2011, 1 Aprilie este Ziua Naţională de cinstire a memoriei românilor victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor, ale foametei şi ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ţinutul Herţa, nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie.

    La 26 iunie 1940, în urma Pactului Ribbentrop-Molotov, României i-a fost impusă cedarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei către Uniunea Sovietică. “Începând cu această dată, a fost dat startul prigoanei şi persecuţiei românilor din aceste provincii româneşti. Bolşevicii au pus în practică toate formele de represiune politică, principala cauză fiind tăria de caracter a băştinaşilor în lupta lor pentru Dumnezeu, pentru românism şi pentru România Mare. Dintre acestea, menţionăm: deportările din Basarabia şi nordul Bucovinei( 28 iunie 1940 – 5 martie 1953), masacrul de la Fântâna Albă, Bucovina (1 aprilie 1941), şi Foametea organizată din Basarabia (1946-1947)”, se arăta în expunerea de motive a iniţiatorului Legii Zilei Naţionale a victimelor sovieticilor.
    Nu se cunoaşte cifra exactă, dar se crede că au fost câteva sute de mii de români deportaţi în Siberia, Kazahstan, primele victime fiind oamenii de frunte ai comunităţilor: preoţi, învăţători şi aşa mai departe.

    Masacrul de la Fântâna Albă a avut loc chiar în ziua de Paşti, la 1 aprilie 1941. Atunci, aproximativ 3.000 de români, locuitori ai satelor de pe Valea Siretului, au încercat să ajungă în România, să părăsească Bucovina răpită de URSS. Cineva împrăştiase zvonul că românii pot trece graniţa fără probleme, că grănicerii sovietici nu le vor face nimic. Când coloana de români –înarmaţi cu steaguri albe, icoane şi cruci – a ajuns aproape de graniţă, îi mai despărţeau trei kilometri de ţara-mamă, soldaţii sovietici, ascunşi în pădure, au început să tragă în plin. Au secerat, în scurt timp, mii de vieţi. Cei care au scăpat de gloanţe au fost urmăriţi de cavalerie şi spintecaţi cu sabia. Apoi, românii au fost aruncaţi în gropi comune. Oamenii din zonă povesteau peste ani că s-au auzit vaiete multe zile după masacru din acele gropi comune şi de pe câmpuri.

    “În ceea ce priveşte Foametea organizată, datele din Arhiva de stat a fostei URSS spun că în anii 1946-1947, doar în RSSM (fără Basarabia de Sud, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţei) au murit de foame aproximativ două sute de mii de oameni. Realitatea însă pare să fi fost mult mai crudă. «Cadavrele stau împrăştiate pe drum(…) nici nu mai este unde să-i înmormântezi», «Oamenii mor ca muştele, pe zi ce trece mor tot mai mulţi», «Oamenii mănâncă oameni» scriau chiar unii activişti de partid în scrisorile lor adresate Comitetului Central al PCUS. Împuterniciţii stalinişti au curăţat, în toamna anului 1946, toate hambarele, podurile şi depozitele de alimente ale oamenilor. Cei care se împotriveau erau deportaţi sau împuşcaţi”, se arăta tot în expunerea de motive prezentată Parlamentului României.

    Localitatea Fântâna Albă se află pe teritoriul de astăzi al Ucrainei. Abia în anul 2000, autorităţile ucrainene au permis să se oficieze o slujbă în memoria românilor ucişi. Situaţia în ceea ce priveşte respectarea memoriei românilor ucişi de sovietici, la 1 aprilie 1941, rămâne în continuare o problemă delicată. Ieri, o delegaţie din România, care mergea la locul masacrului, a fost oprită la graniţa Ucrainei, iar unuia dintre membrii acesteia i-a fost interzisă intrarea pe teritoriul ţării.

    Într-un timp foarte scurt, atunci, în 1941, au murit de două ori mai mulţi români decât au căzut victime (în jur de 1.300 de persoane, după unele surse), de-a lungul celor 28 de ani, cetăţeni germani care au încercat să treacă de Zidul Berlinului spre libertate.
    _______________________________________________________

    “Fugiţi, oameni buni, eu rămân aici să mor pentru libertate!”
    Unul dintre supravieţuitorii masacrului, profesorul Gheorghe Mihailiuc, a redat în cartea sa “Dincolo de cuvintele rostite”, apărută la Editura obştească “Vivacitas” (Hliboca, 2004), atrocităţile petrecute la Fântâna Albă.
    “Peste sate se abătuse teroare bolşevică. Dacă nu făceai cârdăşie cu noii stăpâni, erai pierdut. În aceste condiţii insuportabile, o parte din populaţia română a ţinutului a hotărât să fugă din ţară ca să scape de prigoană. La 1 aprilie 1941, câteva mii de români, chemaţi de dorul libertăţii, au pornit paşii spre Fântâna Albă, la frontieră. Dar pentru mulţi acest drum a fost fără întoarcere. Eram şi eu, împreună cu fratele mai mare, printre ei. Am fost martor ocular şi am văzut cum s-au desfăşurat lucrurile. A fost un adevărat masacru, un genocid. (…)
    Ucigaşii au aşteptat cu degetul pe trăgaci până când mulţimea a ieşit la luminiş. Era o acalmie prevestitoare de rele. Paşii greoi îi purtau pe oameni spre un sfârşit fatal. Tricolorul din faţa coloanei flutura mândru, demonstrând dragostea de neam şi ţară a românilor Bucovineni. Deodată, liniştea a fost spartă de groaznicul glas al armelor. Zgomotul morţii s-a răspândit, hăt, departe peste codri. Cineva din mulţime a strigat: «La pământ!». Şuvoiul neîntrerupt de foc ne ţinea culcaţi, cu respiraţia curmată. În acea stare de încremenire, un bărbat din primele rânduri a strigat peste puterile sale: «Înainte, fraţilor, ei nu vor cuteza să ne omoare!». Dar chiar atunci a început măcelul. Tragedia de acum jumătate de secol mă nelinişteşte până astăzi, deoarece nu sunt convins că-i imposibilă repetarea unor asemenea nenorociri. E greu de redat în cuvinte tot ce am văzut la Varniţa. Era un adevărat iad de la pământ până la cer. În ochii mei, un flăcău voinic, cu tricolorul în mână, s-a prăbuşit într-o baltă de sânge. Aud şi acum strigătele lui cu groaza morţii pe buze: «Fugiţi, oameni buni, eu rămân aici să mor pentru libertate!». În învălmăşeală m-am pierdut de fratele meu. Întregul câmp era o spaimă, oamenii cădeau ca frunzele de brumă. (…)”.(preluat de pe site-ul http://www.basarabia-bucovina.info)

  2. Anto, cel mai mare genocid l-a facut Basea, din punctul meu de vedere – gandeste-te ca el a lansat ideea ca pensionarii, oameni care au contract cu statul, ar fi “asistati”!!!

  3. Isi vor primi cu totii pedeapsa, Mihai, intr-un fel sau altul.

  4. E trist că ajungem să facem și alte clasamente decât cele din sport.
    Cel mai mare genocid… Sună groaznic. Că e vorba de bombardarea Bucureștilor, de Fântâna Albă sau alte locuri unde au pierit români… Se spune că un sfert de milion ar fi murit de mâna NKVD, nu mai știu câți au fost risipiți prin imensitatea teritoriului ”marelui vecin de la Răsărit”…
    Dumnezeu să-i odihnească, iar asasinii lor să nu-și găsească odihna veșnică!

  5. Mda, pana la urma chiar n-are sens sa facem astfel de clasamente, ci sa ne amintim si sa amintim lumii de una-alta…


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s