Piovaccari, primul gol

Bineînţeles că nu puteam pierde ocazia de-a urmări meciul Stelei de la Skopje, deşi era cât pe-aci s-o comit involuntar, întrucât ieri către seară a picat cablul în tot cartierul; dar şi-a revenit la timp şi totul a fost ok.

La fel, normal era ca Steaua însăşi să nu piardă ocazia de-a mai bifa o victorie în Europa, ceea ce s-a şi întâmplat până la urmă.

Ne-am strâns laolaltă un grup de prieteni – şi vecini! – şi ne-am pus pe vizionat meciul. Teoretic. Pentru că practic, din tot grupul doar doi inşi priveam îndeajuns de atenţi către ecranul televizorului: un alt stelist, care purta şi tricoul doveditor, plus al dvs. cu stimă. 😀

Ceilalţi – de fapt celălalt şi celelalte! – se ocupau cu altele: rememorau întâmplări din atât de recenta vacanţă bulgărească, făceau tot felul de legături cu alte locuri şi depănau poveştile aferente, plănuiau viitoare călătorii, inclusiv concedii de Crăciun şi Revelion, ba chiar se punea la cale sezonul estival 2014!

În acest context, noi, cei doi stelişti, încercam să vedem şi ce mai fac ai noştri pe teren. Şi am reuşit. Am reuşit să asistăm la altă serie de ratări monumentale din partea jucătorilor lui Reghe şi-am rămas ca la dentist când, în loc să intre la cabine cu vreo 3-0, Bourceanu & Co. se trezesc egalaţi în prelungirile primei reprize.

Şi-ncepe repriza secundă…

Acum, lumea se uită la poze făcute de noi pe litoralul bulgăresc – cred c-am s-aduc şi dincoace fotografii de prin Portugalia, Brazilia, Argentina etc., măcar de s-ar uita gaşca la astfel de imagini în timp ce discută despre turism când e meci şi Steaua ar învinge de fiecare dată! 😆

Ceva mai în dreapta, la televizor, se întâmplau alte lucruri interesante: cei de la Vardar ieşiseră la joc, evoluau cu şi mai multă îndârjire, având chiar câteva şanse bune de a prelua conducerea. În acelaşi timp, însă, în defensiva lor se creează spaţii prin care steliştii zburdă. Şi ratează, evident – spun asta pentru că nu sunt singurul exasperat de această meteahnă a lor, măcar de vreo doi ani încoace!

Vine golul izbăvitor, Steaua câştigă, logic până la urmă, iar eu îi spun vărului Keitel la telefon: scorul l-a deschis Piovaccari, cu primul său gol pentru Steaua, iar italianul a mai avut câteva ocazii, una uriaşă după o execuţie superbă; opinia mea e că-ncepe să mişte, dar să-l mai vedem în cateva meciuri, zic… 😉

Una peste alta, am petrecut o seară foarte frumoasă alături de persoane dragi mie, cam ca-n felicitările de Sărbători, dacă-mi este permisă comparaţia.

PS

Despre foarte proaspătul scandal MM versus ProTV vă invit să citiţi pe la Rox – eu precizez că m-au enervat ambele tabere implicate.

Advertisements

Leave a comment

No comments yet.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s