Mai răsfiraţi, băieţi, mai răsfiraţi!

Trompetele băsiste parcă şi-au impus să-mi ofere zilnic motive de amuzament. Cel puţin eu asta am făcut, m-am amuzat copios, deşi mulţi au fost de-a dreptul indignaţi, cand am auzit de sondajul comandat de “Adevărul” unei noi instituţii de profil, INSCOP pe numele său.

Să admitem că e normal ca încrederea în partidele aflate la guvernare să scadă, contraperformanţele useliştilor enervându-i pe mulţi, chiar dintre cei care consideră că tâmpeniile săvârşite de băsişti în perioada 2009-2012 vor fi greu de egalat. O creştere în sondaje a partidelor băsiste, coroborată cu o scădere a useliştilor, mai treacă-meargă – nu chiar în halul ăsta, e drept, dar aşa ceva ar putea fi plauzibil.

Însă entităţi ca SRI şi DNA sunt percepute ca organe de represiune, sunt asociate cu ceea ce numim “băsecuritate”. Lumea nu poate uita, de pildă, cum procurorii alergau oamenii ca să le smulgă jurăminte pe Biblie după referendumul prin care l-am demis pe Vodă Băsea! Iar să vii cu asemenea rezultate mincinoase denotă deja tupeu procesc. De-aici şi titlul – adică, na, înţelegem că indivizii ăia de s-au ocupat de-un asemenea sondaj au primit ordin să umfle cifrele, dar s-o facă şi ei mai cu măsură, că nici noi nu ne-am născut ieri!

Advertisements

Leave a comment

No comments yet.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s