Târgul de Crăciun de la Sibiu

Sibiul este unul dintre oraşele mele româneşti preferate. Iar spre exemplificare am să vă spun o scurtă istorioară.

Eram pe o terasă la Porto Alegre, într-o frumoasă seară de vară sud-americană, adică prin decembrie, cu câteva zile înainte de Crăciun.

Amfitrioana noastră, amica M., ne mărturiseşte că şi-ar dori să viziteze şi România, dacă tot ajunge curând prin Europa, la Paris.

Tovarăşa noastră de drum, doamna R., profită de faptul că ştie spaniola mai bine ca noi toţi ceilalţi şi începe să laude Braşovul – ceea ce n-ar fi fost o problemă pentru mine dacă nu se apuca de înfierat cu mânie proletară Bucureştiul.

Chestia e că eu am înţeles imediat ce zice, chiar cu spaniola mea de baltă, şi i-am spus localnicei în engleză că primul popas pentru ea în România este obligatoriu Capitala. Apoi, mai interesant decât Braşovul, ar fi cu siguranţă Sibiul.

N-am nimic cu Kronstadt, ba chiar îmi place la nebunie acolo şi-am prieteni buni în urbe, dar tot Hermannstadt mi se pare mai fain.

Normal că am fost încântat de articolul publicat de Cotidianul, aşa că sfătuiesc pe oricine are drum prin zonă să treacă şi pe la târgul cu pricina. 😉

Advertisements

5 Comments

  1. Subscriu!

  2. Bineinteles! 😀

  3. normal ca imi place sibiul, dar prefer brasovul. doua orase nemtesti 😉

  4. ps: vezi ca balotelli a mai ratat un penalty (in urma cu vreo luna cu napuli) 😀

  5. Asa, asa, stiam ca-mi scapa ceva… Culmea e ca am si vazut acel meci si am si comentat cu lumea episodul cu pricina! 😆

    Cat despre Brasov, fiecare are dreptul sa creada ce vrea, dar stii bine cum a fost faza, eu aici am indulcit un pic povestea… 😀


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s