Doar egal, până la urmă

Ceea ce nu-i deloc o tragedie – patru puncte din dubla cu principalul contracandidat la titlu reprezintă o reuşită, zic eu.

A, ok, în retur s-ar putea să apară şi alţi pretendenţi, cum ar fi Petrolul, de pildă, însă asta-i altă poveste.

Bineînţeles că n-am reuşit să văd meciul, pe motiv de şmen numit Dolce. Dar nu-i niciun bai, că l-au văzut alţii şi mi l-au povestit şi mie, ba am mai găsit şi-un rezumat video. Unde mai pui că, în aceeaşi zi, o altă gaşcă de cablişti a făcut-o şi mai lată! 😀

În fine, am aflat ce-au vrut să-nsemne ameninţările conducerii astrale, mai ales în faza care-a precedat golul gazdelor. Dar treaba asta e mai puţin importantă, în opinia mea – grav mi se pare faptul că-n ţara asta unii pot striga în gura mare c-au de gând s-o pună de-un blat cu arbitrul şi să nu-i atingă nimeni nici c-o floare, nimeni să nu le zică nici dă-te mai încolo, să fie şi-acum bine-mersi!

Ce-o fi aşa de greu pentru ei să recunoască echipa mai bună, nu ştiu. Când toată lumea care se pricepe cât de cât la sportul ăsta a spus că Steaua e mai solidă ca Astra, e “mai echipă”! Ştiu antistelişti înverşunaţi care au zis după meciul de miercuri ca steliştii alcătuiesc un grup unit, au disciplină tactică, sunt foarte bine organizaţi, iar toate astea se văd cu ochiul liber. Dacă ar fi oameni de calitate şi nu nişte securici penibili, cei doi şmecheri de la Giurgiu ar fi declarat, simplu, că trupa lui Reghe e peste cea a lui Isăilă, dar că speră să poată ajunge şi ei la asemenea nivel într-un viitor cât mai apropiat, ceva de genul ăsta.

Însă de ce oare ne mirăm când zilnic avem parte de tot felul de aberaţii, mai ales dinspre zona microbistică? Tocmai ce-am văzut pe un site de sport cum un suporter de Divizia B făcea băşcălie de Champions League – te doare la cabeza! 😆

Una peste alta, am putea spune fără probleme că Steaua merita chiar toate cele şase puncte din confruntările cu Astra, la cum s-a jucat, dar să nu-l mâniem pe Dumnezeu: cu două partide în plus de disputat, ambele acasă contra unor adversari accesibili, cu niscai transferuri promiţătoare anunţate şi c-o pauză de iarnă plină de amicale tăricele, ai noştri au prima şansă la titlu!

Advertisements

Leave a comment

No comments yet.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s