Vâlceanu, ce revelaţie!

Are 16 ani. Sau, cum spuneau ăia de la Digi, vreo 17 neîmpliniţi.

M-am uitat la meci. Mă aşteptam să batem, desigur. Şi, tot desigur, mă aşteptam să mă enervez că nu marcăm mult mai mult în faţa unei echipe mult sub noi.

În prima repriză mi-am amintit şi de meciul tur, pe care nu l-am văzut, dar care mi-a fost povestit prin SMS de un prieten dinamovist – aşa s-a gândit el, probabil, c-ar putea face mişto când echipa lui era varză…

Şi tot am condus la pauză!

Şi s-a văzut şi-acum, ca şi-n tur, că Steaua e cu vreo coişpe clase peste Gaz Metan!

Şi vine repriza secundă, în care băieţii lui Dulca nu prea mai ştiau pe unde se află obiectul jocului, în special Sânmărtean având grijă de asta.

Ba mai vine şi golul superb al lui Piova – omul meciului, în opinia mea – şi deja cam ştiam c-avem încă trei puncte spre 25.

Când a intrat Vâlceanu îmi distrăgea atenţia un alt puştan, probabil de ciudă că, într-o societate anormală cum e a noastră, una marcată profund de băsism, mai mult ca sigur unul ca el e obligat să apeleze la toate clişeele şi aberaţiile specifice pentru a putea spera că vreun potentat al vremurilor îl va trata cândva ca pe un tânăr de perspectivă, pe când ăsta micu’, Robert, nu trebuie decât să fie serios şi să munceacă, deoarece cu talent l-a înzestrat deja natura şi nimeni nu i-l poate lua! Drept urmare, nici nu mi-am dat seama că puştanul ăsta care contează, fotbalistul care-avea să înscrie un gol “de nu se poate”, chiar e al nostru!

Dar nu numai c-a marcat acel gol de generic, cum se spune, însă omul a şi jucat excelent sfertul ăla de oră trimis de Reghe pe teren!

În condiţiile-n care se zvoneşte că printre puştii Stelei ar mai fi încă cel puţin vreo 5-6 asemenea talente, ce-mi rămâne să zic?

Forza Steaua şi la mai mare!

PS

La mulţi ani, Dragoş! 😉

Advertisements

6 Comments

  1. Ambele manse cu Gaz Metan au fost superbe!

  2. Bre, nu-mi rămâne decât să mă gândesc că ratările din meciurile astea 6 ne-au privat de niște scoruri mai aproape de realitate. Cele 15 goluri puteau fi de două ori mai multe, iar Negoiță ar fi făcut ciocu` mic… Tot așa, nu pot să nu remarc și neglijențele din apărare, care ne-ar fi putut costa. Acu` antrenamentele continuă și aștept dubla cu jalnicii din Groapă cu speranța că vom avea parte de scorul corect. După care meciurile care o să-i întristeze rău pe amicii noștri Lupu și Lebanneru…

  3. N-am nimic cu ei, chiar n-am… 😀

  4. in sfarsit au fost si gaozarii din mimiu buni la ceva 😀

  5. Stai asa, vere, ca scriu cateva cuvinte despre situatie. 😉
    Dar, ca tot discutam cu Toshiro mai sus de Petrol – cred ca le putem multumi Lupului si lui Jerome, chiar daca n-au contribuit cu mai nimic la egalarea tarzie de-aseara… 😀

  6. Am contribuit bre, nici nu stii cum sareau bobii la mine in farfurie


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s