Steaua, meci cu Botoşani, iar Rapid scapă de faliment

Bineînţeles că n-au nicio legătură între ele cele două informaţii din titlu, nu săriţi cu parul!

Normal că aia cu Rapidul va ţine prima pagină a ziarelor, mai ales a celor de sport, ca GSP – cum-necum, clubul giuleştean a fost scăpat de faliment de justiţia bucureşteană, planul de reorganizare fiindu-i aprobat. O asemenea ştire nu poate fi eclipsată nici de scandalul provocat de arbitrajul de la Petrolul-Dinamo, nici de faptul că, abia ajuns în Spania, fostul antrenor al găzarilor, Cosmin Contra, actualmente la Getafe, a găsit de cuviinţă c-ar fi interesant să sară la bătaie cu adversarii de la Valencia!

Însă, din punctul meu de vedere – şi, bănuiesc, al majorităţii steliştilor – cel mai important eveniment sportiv de azi e reprezentat de meciul cu Botoşani. Mie, personal, din motive despre care n-are sens să discutăm acum, echipa moldavă mi-e foarte simpatică! Asta nu înseamnă, totuşi, că mi-aş dori cumva să-i împiedice pe-ai lui Reghe din defilarea spre un nou titlu de campioni! Plus că în meciurile urmăritoarelor s-a petrecut fix invers decât mi-ar fi plăcut: giurgiuvenii au câştigat, ploieştenii au scos doar un egal. Drept urmare, cu toată simpatia mea pentru echipa oaspete din această seară din Ghencea, vreau trei puncte pentru gazde!

FORZA STEAUA!!!

PS

La mulţi ani, Alexandra!

Advertisements

14 Comments

  1. 2-0!

  2. Cam putin, da’ mno, de-ajuns! 😀

  3. cum adica al majoritatii stelistilor? al tutulor stelistilor, bre! moldoveni, lupta moldoveni! 😀
    in ceea ce priveste scandalu’, am avut si noi doua penalty-uri neacordate, unu’ la 1-0 si unu’ la 2-2, pe final. asa ca cateii nu trebuie sa scheune prea tare.
    Gurita a fost provocat aseara. am vazut repriza a doua pe un post rusesc (mi-a lipsit traducerea lu’ Toshiro 😀 ). aia de la Valencia au inceput scandalu’, imediat dupa al treilea gol al lui Getafe.
    Rapiduletu’ e parte din istoria fotbalului romanesc. n-are cum sa dispara. le urez bafta si ii astept in prima liga. sper sa nu picam noi cand promoveaza ei 😀

  4. Ba s-ar putea sa fie multi stelisti care nu vor fi interesati de meciul asta – destui sunt convinsi deja ca titlul e adjudecat si asteapta sezonul urmator sau doar cate-o corectie aplicata dinamovistilor.
    Cat priveste meciul vostru cu surata Dinamo, nu l-am vazut, m-am uitat la Wallander, un film cu Kenneth Branagh, unul dintre actorii (si regizorii) mei preferati. Am urmarit pe net evolutia scorului si-am aflat tot pe calea asta de scandalul cu arbitrajul. Va trebui sa te cred pe cuvant cand spui ce spui, desi probabil ca esti subiectiv. Oricum, toata tarasenia e amuzanta – a ajuns Petrolul sa fure cu arbitrii intr-un meci cu Dinamo, campioana blaturilor si-a aranjamentelor cu fluierasii. Ba pana si suporterii-si zbiara apartenenta la aceeasi familie, cea a canidelor! 😆
    Despre manevra justitiei cu fosta rivala a Petrolului, Rapid, nu ma pronunt deocamdata – la cum arata justitia romaneasca, mai ales in era post-basista, n-ar fi exclus sa fie manareala politica. Dar vom vedea cu timpul ce si cum.

  5. Am scris doar 2-0, nu ca nu as dori un scor mai mare, insa cred ca Steaua va fi cam relaxata…dupa meciul cu Dinamo(5-2):))

  6. Asta e una dintre problemele mai vechi ale stelistilor – se relaxeaza cu echipele aparent accesibile dupa meciuri cu adversari mai bine cotati. S-au pierdut destule titluri in felul asta, dar sper sa nu fie cazul acum. 😉

  7. Se pare ca stelistii nu au intrat relaxati in aceasta seara, au deja 4-0:))

  8. N-or fi fost neaparat relaxati, dar nici peste masura de concentrati. La primele doua goluri ne-au cam iertat arbitrii, ba-s convins ca se vor gasi multi care sa spuna ca Piova i-a facut blocaj de baschet fundasului la golul lui Parvulescu, dar nici cum spuneau comentatorii Digi n-a fost – adica Steaua chiar a jucat mult mai bine decat Botosani si, pe langa faptul c-a marcat de patru ori, a mai ratat inca cel putin vreo alte patru ocazii uriase! Una peste alta, rezultat corect.

  9. …bai Mihaie vad ca si tu mai degrabă asculti meciu’ 😉 …la primu’ gol orice tusier bun își vede de treaba lui si nu se baga in seama cand e vorba de aceiasi linie sau chiar 15-20 de centimetri diferența …la golu’ doi imbecilii aia de “comentau” s-au trezit din somn doar dupa ce portaru’ moldovenilor începuse sa gesticuleze aiurea dupa ce iesise pe sub minge; mai mult decât sa stea nemișcat ce-ar fi trebuit sa facă Tase 😀 sa nu “faulteaze”?…la golu’ trei am ras cu lacrimi , oparitu’ ala ziceai ca s -a lovit de tren cand s-a intersectat cu italianu’ 😄

  10. Bre, nu stiu ce face tusierul in mod normal, dar mie mi s-a parut din prima ca Popa e cu juma’ de pas in offside. Apoi Dodel e langa Lazar, in careul mic, e discutabil, sa n-o mai dam la-ntors. In rest, de-acord cu tine, daca citesti atent ce-am scris.

  11. obțai clar la primu’ gol si fault grosolan la al doilea :D. bravo, Mihai! 😀
    n-am vazut niciun minut din meci, da’ asa trebuie sa fi fost 😀

  12. Ei, lasa, ca acel offside e vizibil pentru mai toata lumea abia la reluare, cu stop cadru si grafica speciala – daca-l vedea tusierul din prima merita apreciat, dar nici faptul ca nu l-a vazut nu inseamna nicidecum ca-i vorba de vreo intentie, asta ar fi o aberatie! Deci nici “clar” si nici “mare” cum l-am vazut pe un dinamovist pe GSP ca-l numeste.
    Iar faultul n-a fost nici pe departe “grosolan” si foarte multi ar spune ca nici n-a existat. Intamplarea face ca eu sa fiu dintre cei care considera ca nu se prea mai da importanta cuvenita suprafetei de protectie a portarului, insa Tanase n-a facut altceva decat sa stea acolo, iar Lazar oricum iesise gresit – nici Tatarusanu sau Pantilimon nu cred c-ar fi ajuns la mingea aia, pur si simplu nu pe directia aia trebuia actionat.
    In plus, sa insisti pe problemele astea – si sa sustii ca-i vorba de o-ntreaga conspiratie a arbitrilor pt. a ajuta Steaua meci de meci, cum vad ca se-ntampla printre presari si unii suporteri – mi se pare absurd la un asemenea scor si la o asemenea desfasurare a jocului! Chiar imi pare rau ca n-au intrat cel putin capul lui Pintilii, sutul lui Keseru din prima repriza, lovitura libera a lui Stanciu si ocazia imensa a lui Tanase, s-ar fi incheiat 8-0 si oricine-ar mai fi abordat tema arbitrajului ca fiind voit partinitor in acest meci ar fi fost penibil.

  13. Eu cred ca la faultul lui Tanase de la golul 2 se cerea si o eliminare, pt ca i-a pus talpa aia pe gat cu intentie clara de a-l opri din contraatac. De offside-ul la Popa nici nu mai vorbesc, imposibil ca un arbitru sa nu dea asa ceva. Pai, in studio, dupa vreo 10 stop-cadre si dungi trase pe monitor, se vedea clar ca lacrima ca Popica avea un varf de gheata in offside. In ce tara traim, domnilor? Sa-l scoata din arbitraj!

  14. Las’ ca se pregatesc sa-l pedepseasca pe Reghe ca i-a zis comunistului Anghelache ca-i comunist! 😀


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s