Champions League, 8-9 aprilie 2014

Sunt şanse mari ca Barcelona să se oprească-n sferturi – un meci cu Atletico în deplasare nu-i uşor deloc sezonul ăsta.

În celălalt, Bayern ar trebui să şteargă pe jos cu Manchester United, dar asta numai dacă va reuşi să iasă din apatia care-a cuprins-o imediat după ce-a devenit şi matematic campioană în Bundesliga.

Iar dacă bavarezii au scuza asta, madrilenii mei nu: am văzut aseară, la Dortmund, un Real care – nu rîdeţi! – mi-a amintit de Steaua sâmbătă la Timişoara! Ba chiar am curajul să spun că, per total, luând în calcul ambele manşe, mai degrabă germanii meritau calificarea în semifinale, nu spaniolii!

În ce priveşte partida de la Londra, am cam ţinut cu PSG – poantele francezilor pe Twitter mi s-au părut mai inspirate decât cele ale englezilor. Dar nici cu Chelsea calificată nu-i neapărat rău pentru noi, steliştii: e din ce în ce mai clar că teoria aia cu Steaua care “s-a făcut de rîs în Europa” e o tâmpenie – vezi şi Basel, echipă care ne-a smuls două egaluri în grupă şi-acum e la un pas de semifinalele Europa League!

Că tot am adus vorba de această competiţie, deşi în titlu iar n-a avut loc, să nu uităm c-avem nişte meciuri şi-aici, joi. Ştiu că multă lume, ca Oana Duşmănescu, de pildă, se plictiseşte la confruntările din aşa-numita ligă secundă europeană – chiar şi mie primul sfert de oră de la Porto-Sevilla mi s-a părut anost -, dar eu mă încăpăţânez să urmăresc şi aceste partide, ceea ce vă doresc şi dvs. 😀

PS

Ca fapt divers, al treilea adversar din grupa Stelei de Champions League de astă-toamnă, Schalke, poate prinde chiar locul doi în Bundesliga! 😉

LE

La 40 de ani de la primul meci în Ghencea – un articol interesant în GSP.

Advertisements

4 Comments

  1. Si s-a oprit… 🙂

  2. mda, ne-a cacat atletico. din pacate, pe langa vechile probleme cu fundasi de duzina si incapacitatea de a se adapta jocului adversarului cand situatia o cere, barca a aratat in dubla cu atletico o impotenta iesita din comun in fata portii. asta e, raman cupa si campionatul …

    baietii din miunhan au sters 180 de minute pe jos cu mizeriile de englezi, i-au tinut permanent in careu, dar s-au calificat daca nu greu, atunci macar cu ceva emotii. cum dreac vezi numai la gunoaie din albion (jeg united, chelski, livermuie) acest stil cur in poarta plus un bulan porcesc iesit din comun?

  3. @Cristian Lisandru
    Nu m-am uitat la meciul asta, ci la celalalt, dar am vazut golul lui Atleti – incredibil cum zburdau atacantii gazdelor prin careul catalanilor la faza aia!

    @Capitanul Burci
    Am ramas ca la dentist cand, dupa o perioada de dominare categorica, bavarezii au primit golul ala de la Evra – ce-i drept, unul de colectie. Dar, cum am spus si pe Twitter in timpul pratidei – asta a trezit fiara. 😀

  4. De bine ce spuneam ca Basel e la un pas de calificare, elvetienii au comis-o. Bine, daca te iei dupa GSP, Valencia “si-a zdrobit” adversarul, dar n-a fost chiar asa: spaniolii au impins meciul in prelungiri, unde abia in repriza a doua a acestora – tarziu si dupa doua eliminari din tabara oaspetilor – au reusit sa inscrie si sa se califice.
    Pana la urma, ramane cum am stabilit: nici Europa League nu-i chiar atat de plicticoasa pe cat sustin unii si nici Steaua nu s-a facut de ris asta-toamna.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s