Câte ceva şi despre Europa League

Ieri, după o plimbare prin parc spre finalul căreia am reuşit să evit statul la o coadă interminabilă la tradiţionalii mici ai sărbătorii muncitoreşti, venind cu sugestia unor fleici mai degrabă, mi-am amintit că avem şi meciuri în a doua competiţie europeană.

Dacă dintre Juve şi Benfica lumea cam ştie că ţineam cu italienii şi nu prea mi-a picat bine calificarea portughezilor, în semifinala spaniolă trebuie să precizez că n-am avut iniţial o favorită certă.

Bine, pe parcurs a-nceput să-mi placă ideea că Valencia e iar aproape de o “remontada” spectaculoasă, cam la fel ca-n sfertul cu Basel, dar când am văzut cum presează Sevilla, parcă-parcă m-am bucurat la reuşita din ultimele secunde care-a facut ca echipa andaluză să meargă mai departe.

Acestea fiind spuse, să ne-ntoarcem zilele-astea către campionatele interne, că se-anunţă partide interesante şi-n Anglia, şi-n Spania, şi-n Italia, ba chiar şi-n Germania sau România, unde lucrurile sunt deja sau măcar aproape clare.

Weekend excelent vă doresc tuturor!

Advertisements

12 Comments

  1. Am sa dau eu startul discutiilor aici, precizand pentru curiosi ca, mai exact, am luat ieri un kurtos, niste hamsii si doua cefe de porc cu cartofi prajiti si castraveti murati, la pachet – asta a fost stratagema prin care am evitat coada la mici, desi Blonzimea Sa cam voia si de-aia, pana la urma comoditatea a triumfat.
    Voi ce gratare ati bagat?

  2. Micu-i obligatoriu de 1 mai 😀 . Anu’ asta l-am sarit si eu. Am pus pe gratar niste carnati de Plescoi si i-am udat cu niste Pinot Noir sec.
    Ziua a inceput bine si s-a terminat perfect, cu startul manifestarilor dedicate implinirii a 90 de ani de la infiintarea echipei de fotbal Juventus Bucuresti, precursoarea Petrolului de astazi. Ploiestenii s-au intalnit in centrul orasului cu petrolistii din generatiile lui Mircea Dridea, Petrica Butufei, Octavian Grigore, Vivi Rachita dar si cu jucatorii Petrolului de astazi. A fost o sarbatoare, umbrita doar de un grup de gabori tampiti care au facut cordon in jurul lui Mutu, tinandu-l efectiv prizonier, fara acordul lui. Pana la urma, Adi a reusit sa iasa din incercuire si sa raspunda solicitarilor suporterilor.

  3. Sa-mi bag daca stiu de unde vine traditia asta cu mititeii de 1 Mai, dar de cand ma stiu asa a fost – chiar si-n anii ’80, cand mici se gaseau mai greu, chiar si-n jurul stadioanelor in zilele de sarbatoare, fiind inlocuiti de “carnati Trandafir”, oamenii aveau obiceiul de-a iesi la o tratatie, ceva, din care era nelipsita macar o halba de bere despre care se spunea c-ar contine dero pt. spuma! 😆

    Cat despre carnatii aia de Plescoi, nu m-am dat niciodata in vant dupa ei – am observat ca oltenii sunt mari fani, iar mie, cu gusturi bucuresteano-banateano-ardelenesti, imi plac mult mai mult… oltenestii! 😀

    In polemici pe tema infiintarii Petrolului ca continuatoare a lui JuveBuc, nu prea m-as mai baga si stii parerea mea: chiar si dupa ce vad un act oficial care sa ateste nebunia asta, eu tot voi considera ca toata duda nu-i decat o cioaca menita sa asigure un plus de prestigiu – citeste voturi – vreunor politicieni din Consiliul Local care va patroneaza.

  4. Văd că Lupu` o ține langa cu Petrolul născut în `24… Dacă nu m-ar amuza așa tare această pseudo-legitimare a unui titlu în plus i-aș reaminti din nou de echipa Sovromului…

    Bre, Dawson, tu poate nu mănânci prea picant. Altfel n-ai vorbi așa de cârnații de Pleșcoi. Să mănânci de-ăia adevărați, de la mama lor, din ținutul coanei Nuți… Mmmmm, îmi plouă în gură… Și, stinși cu un ”cam bernet” de Pietroasele, nu se iegzistă ceva mai tradițional! 😉 Dar, să nu vorbim de cele sfinte la serbarea echipei din provincie, ridicate pe cadavrul unei echipe din Capitală…

  5. A propos de coana Nuți, a nimerit-o cu ultima găselniță – parașuta… 😀

  6. Maitre Sam, am incercat de mai multe ori carnati din aia, inclusiv prin zona Buzaului – nu numai ca nu mi-au placut niciodata, dar nici nu retin sa fi fost picanti, ba dimpotriva. Si nici nu cred ca m-au pacalit ospatarii, pt. ca toti cei din jur, innebuniti si ei dupa carnatii cu pricina – oltenii de care aminteam – au fost incantati. Deci, cum spuneam, raman la oltenesti und restul… 😉

    PS
    Lasand politicienii si parasutele lor deoparte, tot despre halau tre’ sa spun ca nu-i inteleg pe patriotii culinari radicali – stiu eu pe cineva care o seara-ntreaga in strainatate, cu foamea-n gat fiind, dupa o zi obositoare, nu mai contenea cu laudele la adresa mancarurilor de-acasa. 😆

  7. În vremea când mergeam des la Buzău, un amic îmi știa gusturile și-mi făcea rost de la sursă, de la o familie de origine bulgară. Erau doar din carne de oaie și iuțiți vârtos. Produsul industrial are și carne de vită, ba chiar și de porc.
    Mi-aduc aminte de o masă cu o delegație germană. Lângă mine stătea o jună cu care am întărit relațiile româno-germane timp de câțiva ani. Ni s-au servit doi cârnăciori, unul subțire ca degetul mic, altul ca ăla mare. Taie nemțoaica mea o bucățică și… încremenește. Își face curaj și trece la a doua bucată. Idem. Se uită la mine și-i fac semn că eu am terminat. Oripilată, a văzut că am dat gata și porția ei. M-a iertat noaptea… 😉
    Altfel, tu știi că eu sunt mort după mâncarea chinezească. Dar nu renunț la tradiționalele sarmale, sau la limba cu măsline, nu?

    Mutu continuă să se dea în stambă. Băiatul ăsta n-a avut niciodată minte, chit că le știa bine de tot cu bășica…

  8. Aaa, cred ca asta-i baiul la carnatii de Plescoi – carnea de oaie! Dar tot nu retin sa fi fost picanti…

    Cat despre Mutu, el vad ca se da-n stampa la modul cat se poate de propriu. Intrebarea e: cui prodest?

  9. Asa cum zice Toshiro, plescoii sunt din carne de oaie si iuti, da’ iuti, nu gluma. Daca n-au fost iuti, n-au fost de la mama lor.
    Bre, Toshiro, doar nu vrei sa zici c-am organizat io toate cele prin Ploiesti 😀

  10. Daca mie nu mi s-au parut picanti, nu-nseamna ca n-or fi fost – ceilalti, toti, au fost incantati, repet in caz ca nu s-a observat ce-am zis mai devreme. Si oricum e lamurita: carnatii aia-s facuti din oaie, deci eu zic pas.

  11. Daca ii pasa cuiva de carnatii de oaie nepicanti, recomand calduros Marguer (sau ceva in genul asta, nu stiu daca am retinut corect marca) de la Cora. exceptionali.
    PS Despre ronnie unde vorbim?

  12. Despre Ronnie si Selby eu va propun sa dezbateti tot la ala cu Juve, ca-i cel mai recent si deja se discuta si despre o gramada de alte treburi. 😉


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s