Gogule, variante, mă?

Am avut şansa de-a accesa articolul din GSP despre convocările lui Piţi pentru meciurile cu Ungaria şi Finlanda într-un moment în care s-au nimerit în subsolu-i, pe prima pagină, câteva comentarii decente, pertinente. Asta m-a făcut să le deschid pe toate – şi-atunci, normal, nebunie.

Faptul că personaje diverse apar cu tot felul de opinii ciudate şi idei creţe n-ar trebui să ne deranjeze din cale-afară, doar suntem obişnuiţi. Însă, cand apare câte unul – să-l numim Gogu, la-ntâmplare – care decretează că X, Y şi Z n-au ce căuta la echipa naţională şi-atât, ar cam trebui să ne sară ţandăra.

Adică, na, eu, unul, să zicem c-aş lăsa de la mine şi-aş putea trece, deşi nu-mi stă-n fire, peste lipsa unor argumente care să-i justifice afirmaţia categorică, dar cu condiţia să vină cu variante, cu propuneri, cu soluţii – viabile, dacă se poate. Dar nu, individul ştie una şi bună: ăia n-au ce căuta acolo – nu tu “pentru că”, nici c-ar fi mai potriviţi “ăla şi ăla şi ăla”. Nimic! Nothing! Nada! Şi ca numitul Gogu-s mulţi, mult prea mulţi.

Şi încă nu m-am luat de cei care urlă-n neştire “Jos Piţurcă” invocând motive puerile gen “e antipatic” – îi las plăcerea asta vărului Keitel! 😀

În fine…

HAI ROMÂNIA!

Şi săptămână excelentă tuturor, evident! 😉

PS

În meciul de la Galaţi, dintre Oţelul şi Steaua, eliminarea jucătorului brazilian de la gazde a fost cât se poate de meritată: la primul galben şi-a călcat adversarul căzut pe gleznă, la al doilea şi-a faultat din spate un altul plecat vijelios spre poartă – roşu şi pa! Ce atâta tevatură? 😀

Advertisements

4 Comments

  1. Au dreptate ăștia cu ”Jos Pițurcă”. Păi, spune și tu, din 24 de convocați, 8 sunt de la Steaua. Plus Tătă, Chiri, Goe, Gardoș, Pinti, Stancu… Unde-s ăia de la Petrolul și CFR? Și, de la Astra, doar Lung și Enache? Până și pe Pancu l-a uitat… Huoooo!

  2. Pai de la Astra numai Lung si Enache sunt romani, iar Budescu cica se-nsoara duminica. 😀

  3. Cu cine? Cu Gyula?

  4. Nu stiu, asa o cheama? 😀


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s