Decât Dinamo

Aşa trebuia să sune glumiţa puerilă şi cu iz penal făcută de penibilii suporteri dinamovişti, s-ar fi încadrat perfect în seria de exprimări anapoda cu care ne agasează intruna frustraţii şi obedienţii faţă de PSD pecehaşi.

Dar să-i lăsăm pe securici în durerea lor şi să revenim la fotbal sau cum s-o numi chestia aia de-o practică Steaua sezonul ăsta.

Partida de sâmbătă n-am văzut-o în direct – am fost ca meseriaşii la plajă după-amiază, am băgat la ghiozdan, apoi pe mine m-a luat somnul, mult mai devreme ca de obicei şi fix înainte de meci!

Sună însă Keitel prompt: vere, scenariul devenit clasic deja – noi dominăm steril, ăia bagă autobaza; şi să le fac şi să le dreg băieţilor lui Reghe şi lui Reghe însuşi etc.

Bine, eu nu-s chiar atât de pornit ca el – şi mulţi alţii! – împotriva alor noştri, dar e clar că jocul echipei scârţâie şi nu-i deloc a bună când te tot împiedici, chiar şi la nivel de remiză doar, de o echipă ca Dinamo!

La o fază mă regăsesc, totuşi, exact pe aceeaşi lungime de undă cu văru’ – nu rezultatul cu City e umilitor, ăla fu cât se poate de normal, ci modul jalnic în care au abordat întâlnirea în cauză fotbaliatorii români!

Vorba lui: bă, să-i fi simţit măcar că-şi doresc să “muşte” din adversar, să încerce să demonstreze că ştiu meserie, să alerge ca nişte sportivi profesionişti ce se cred, dar aşa…

Aşa, ne rezumăm la a face mişto din când în când de tâmpiţei de genul ăsta cu “Decât Miliţia” – indivizi care nu se sfiesc să se laude încă şi să aniverseze cu fast momente precum cel în care şi-au dat foc în peluza din Ghencea.

Hai săptămână excelentă s-avem toţi!

Advertisements

16 Comments

  1. Acum conteaza ce fel de suporter esti…daca esti ultras stelist,trebuie sa bagi capul in pamant de rusine…ce au facut cainii se numeste dauna totala,daca esti un suporter “normal” atunci te doare la ciocan de coregrafia cainilor si te deranjeaza mai mult atitudinea jucatorilor stelisti…desi din punctul meu de vedere nu sunt de blamat jucatorii…un adversar extraordinar de puternic ca si City te obliga sa alergi enorm dupa minge…oricat ai sta de bine fizic,acest “magarus” cu adversarul mereu la minge te doboara repede…

  2. Nici “cetatenii” si nici “ultrasii” – care nici n-au fost acolo! – n-au de ce baga in pamant capul de rusine, cat eventual aia din conducerea clubului, ca s-au lasat pacaliti. Dar si-asa, trecand peste faptul ca multi spun ca cateii ar fi comis-o dpdv legal, glumita ramane penibila.

  3. Toate ca toate, dar nu vad izul penal al farsei. Sau trebuie citita la figurat?

  4. Nu sunt jurist, nu ma bag prea departe, dar mie nu-mi pare cuser deloc sa spui ca furnizezi un produs/serviciu si sa vii cu altul – plus lasatul pe un stadion zeci de mii de pachete suspecte.

  5. E mai degraba o chestie de protectia consumatorilor. 😀

  6. Mie, ce-au facut astia din galeria lui Dinamo, imi suna a inselaciune.
    Legislatie:

    Noul Cod Penal –Înşelăciunea- Art. 244

    (1) Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

    (2) Înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.

  7. Bre, pecehașii cu atât au mai rămas, cu lătratul. Ei îi zic coregrafie… Și-s leșinați după Ando și tactica lui infailibilă: ”Zid în fața porții, bubuim spre Harlemică, doar-doar…” Și eu am aceeași părere despre ”farsa” `telijenților – înșelăciune, ba și crearea voită de condiții pentru chestii și mai grave. S-ar fi putut lăsa cu amenzi, sancțiuni etc. pentru Steaua, în caz că textul ar fi avut anumite conotații. Așa, însă, bieții cetățeni steliști, al căror IQ nu poate ajunge la nivelul hâldanilor, n-au fost în stare nic măcar să compună textul conceput: ”DOARME DINAMO BUCUREȘTI” …

  8. Haha, chiar tare: DOARME DINAMO BUCURESTI! 😆

  9. “Acum conteaza ce fel de suporter esti…daca esti ultras stelist,trebuie sa bagi capul in pamant de rusine”

    ce enormitate! orice ultras adevarat respecta un cod, da dovada de onoare si nu se masoara cu “cetatenii”. nu braveaza ca a luat un steag unor femei, ca a batut niste corporatisti sau ca a fentat un cioban imbecil si a smecherit o tribuna care nu are nimic in comun cu fenomenul. bine, cand spui onoare, automat elimini boromanii din ecuatie, asa ca e de inteles reactia imbecililor. ii caracterizeaza!

    ps: nu sunt ultras, ma doare la basca de coregrafii si restul arsenalului peluzist.

  10. Vere, ti-am povestit cu amicul dinamovist – se chinuia sa faca misto de Steaua, ca e posibil sa ia multe, ca ne pregateste Guardiola surprize etc. Asa ceva… 😀

  11. Dar apropo de ultrasi, mizeriile care au onorat un om cum pot vorbi de onoare?

  12. Daca nu-mi spunea un prieten dinamovist, altul, despre ce s-a intamplat, nu stiam la ce va referiti. Si sunt absolut convins ca nu-i cunosc pe cei care au comis fapta. Ergo – nu vad nici o justificare a interventiei dvs. pe aceasta tema aici.

  13. pentru domnul felicitari:

    aveti dreptate. mizeria rapidista care a omorat un om nu poate vorbi de onoare!

  14. Presidente, rapidistul care i-a dat in cap sarmanului dinamovist sunt convins ca va plati cu varf si indesat pentru fapta-i abominabila. Dar domnul cu felicitari incerca sa abata atentia de la subiectul luat initial in discutie aici, doar-doar or uita cei in drept ca in prima faza pecehasii au comis-o, punand pe tapet crima acelui cretin.

  15. Inca va mai stergeti botul de sperma.:))

  16. Am lasat comentariul postat de cretinul muist intitulat Malus Dacus pentru a vedea toata lumea cum se lauda pecehasii cu ilegalitatile comise.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s