La munte în minivacanţă – varianta decembrie 2016

Bine, ea începe încă din noiembrie, de Sf. Andrei, când, aşa cum frumos ne-au obişnuit autorităţile de ceva timp încoace, se cam leagă sărbătoarea Ocrotitorului României cu Ziua Naţională; ba chiar, dacă se-ntâmplă şi-un weekend pe-aproape, se pupă peste vineri şi cu ăla şi, uite-aşa, meseriaş, iese de-o escapadă la munte pentru noi!

Perspectiva acestui sejur alpin mă-ncântă într-atât, încât nu prea m-am supărat că Steaua făcu doar egal aseară cu Botoşani, acasă. Dar nici n-aveam cum să nu menţionez noua boacănă a băieţilor lui Reghe.

Revenind la minivacanţa noastră montană, colegii mei – de fapt colegul Blonzimii şi iubita lui, tot blonzime şi ea, Blonzimea Doi, să zic aşa 😀 – vor la schi. Acum, eu m-am uitat la ceva buletin meteo şi cic-ar fi rost de ninsori prin Bucegi zilele astea, dar om vedea ce zăpadă fi-va efectiv pe părtii…

Sincer vorbind, pe mine, o dată instalat la gura sobei cu berică rece şi friptane sfârâind, cu greu mă mai urneşti pe coclauri către diverse activităţi pe frig în aer liber! Dar, na, oi face şi eu un efort, la o adică… 😉

Noi pe-aici ne revedem cu articolaş pe luni, cel mai probabil, că eu sigur nu-mi iau vreun laptop după mine şi cred că nimeni altcineva n-o va face – corporatişti, corporatişti, da’ nici chiar aşa! 😆 – iar de pe telefon nu-mi prea place să postez pe blog. Aşa că, pân’ atunci, toate cele bune şi urările cuvenite:

LA MULŢI ANI, ROMÂNI! LA MULŢI ANI, ROMÂNIA!

Şi săptămână minunată s-avem toţi, desigur!

Advertisements

4 Comments

  1. Distractie placuta !

  2. Merci, la fel! 😉

  3. Vacanta placuta!
    La multi ani, România!

  4. Danke Schanke! 😀
    La fel! 😉


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s