Cupele europene, 14-16 februarie 2017

Am comandat aseară chinezească şi, după o masă copioasă şi gustoasă, am adormit ca Goţiu… ăsta… ca porcul, mult mai devreme decât în mod normal, aşa că n-am urmărit meciul Astrei cu Genk.

M-am trezit în toiul nopţii şi-am început să trebăluiesc pe la calculator – da, textul acesta e scris noaptea, ca hoţii, cum ar zice tefeleii şi consoartele lor, ebele.

Mă rog, alta era ideea, anume c-am aflat abia târziu că meciul s-a terminat la egalitate, 2-2, cu Takayuki Seto marcând pe final – şi m-am oprit aici din cercetarea subiectului.

De ceva timp încoace, cam evit presa sportivă, cumva instinctual, iar după gherla lui Tolo cu radiaţiile… În fine, dacă are careva chef să-mi dea detalii despre partida singurei echipe româneşti care-a mai rămas în cupele europene sezonul ăsta, foarte bine. Dacă nu, aia e!

Alaltăieri, madrilenii mei i-au lăsat să scape destul de uşor pe napoletani – mi-era simpatică Napoli pe vremea lui Maradona, Careca şi Alemao, dar acum mai degrabă imi displace, doar ne-a stricat prima seară la Rio în iarna/vara lui 2010…

Bătuta zdravănă încasată de Arsenal de la Bayern chiar nu m-a surprins defel, însă înfrângerea Borussiei Dortmund în deplasarea de la Lisabona, da. La fel în cazul Barcelonei la Paris, dar despre asta bag paragraf separat.

Deci. E Valentine’s Day. Gluma ultrauzitată, dar o fac şi eu cu Blonzimea: ce preferi de Ziua Îndrăgostiţilor – Paris sau Barcelona? Îmi plac ambele. Perfect, joacă diseară şi ne uităm la meci! Şi ne-am uitat. Şi ce meci – până şi ea fu entuziasmată şi-s convins că nu doar ca să-mi facă mie pe plac!

Acestea fiind spuse, hai weekend excelent s-avem toţi!

PS

La mulţi ani, Cosmineee!

Advertisements

Leave a comment

No comments yet.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s