Zen la Derby de România? Haha!

Mi-am anunţat prietenii la telefon, am scris pe Twitter, i-am zis Blonzimii: la meciul ăsta sunt zen – dacă bate Steaua, e ok; dacă nu, se lasă cu mişto de antrenor şi l-ar merita cu prisosinţă, după toate gherlele recente în compania unei echipe ca Dinamo.

Aiurea! Singurul lucru care s-ar putea încadra la ce mi-am propus fu faptul c-am găsit puterea de-a mă amuza la încercările lui Nea Iliuţă Dobre să rostească rapid, în stilu-i caracteristic, formaţia Fotbal Club FCSB – haios e că, fix ca-n bancul cu mitraliera, cel mai des tot Steaua pronunţa. 😀

În rest, tensiunea specifică în asemenea momente a fost la ea acasă, eu făcând ca toate alea prin faţa televizorului, sărind şi urlând la golurile steliste, jubilând de-a dreptul la reuşita cu stângul a lui Alibec şi minunându-mă la faza din care a marcat Boldrin, probabil la prima atingere de balon.

Mă sună apoi Vărul Keitel, evident bucuros de victorie, deşi încă circumspect în privinţa calităţilor lui Reghe – bă, bine că i-am bătut, drek, prea se umflau în pene căţeii! Corect.

Hai săptămână minunată s-avem toţi!

Advertisements

3 Comments

  1. off topic: am o prietena care o tot arde cu arabi, iar azi descoperii o melodie sezationala. o pun si aici. am ras toata ziua :-))))

  2. viitorul a facut blat cu astra pt a castiga campionatul. viitorul a facut blat si cu psd craiova ca sa iasa steaua campioana. logic, nu? muahhahaha! dobitoci mai multi ca „pe planeta romanica” (tartorul anticoruptie ahhaha) gasesti doar la nemti, astia fiind de departe cei mai imbecilizati de pe planeta.

  3. Ahahahahahahaha, vere, iar ai scos o piesa de colectie din arhive! 😆


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s