Pe la Hanu’ lu’ Manuc

Cu vreun deceniu şi mai bine-n urmă, era locul nostru de bază – al nostru adică o gaşcă mare şi frumoasă. Prin 2004, de pildă, veneam destul de des cu colegii de echipă direct acolo de la Buftea, spre seară, că ziua de filmare e mai lunguiaţă decât una de lucru normală, mai ales dacă aveam ceva de aniversat.

Profitând de vizita bucureşteană a Vărului Keitel, am descins iar la superbul local şi ne-am întâlnit şi cu un prieten universitar. Evident: berici, mici, papanaşi, tort…

Şi despre mici voiam să vorbesc: îmi plăceau mai mult înainte. Deci îmi plăceau mie, nu spun că erau mai buni – aviz amatorilor şi blogăraşilor care, în loc să-şi dea cu părerea doar, bagă verdicte la greu în te miri ce domenii fără să aibă defel competenţe!

Ei, apropo de competenţe, eu, fără a fi total ignorant în materie de politică externă, am preferat să tac şi să-i ascult pe amicii mei dezbătând probleme de gen. Până când s-a ajuns la cea românească şi ordonanţa ploii.

Moment în care o spun pe şleau: bre, maifrenzilor, voi vă daţi seama că duda aia e doar un pretext pentru diverşi frustraţi de-a face mutre că nu le convine rezultatul alegerilor, da? Şi insist: plus că-s convins că 90% dintre ăia de-au ieşit în stradă pasămite din cauza respectivă nici măcar n-au citit textul cu pricina!

Bineînţeles că mi-au dat dreptate ai mei, însă două dudui de la o masă alăturată mi-au aruncat priviri tăioase: huo, pesedistule, puteam desluşi în ochişorii lor. Bine, fă, răspund în gând şi plec la budă.

Altfel, atmosfera fu chiar plăcută, servirea mişto, toate cele bune – în mod normal vă veţi simţi foarte bine la Han în special dacă nu daţi peste ceva tefelei isterici… 😉

Hai weekend excelent s-avem toţi!

Advertisements

2 Comments

  1. Era si un banc cu hanu’ asta. Tema: organizarea intalnirilor dupa terminarea studiilor:
    Se organizează întâlnirea de 10 ani.
    – Unde să fie întâlnirea de 10 ani?
    – La restaurantul Hanul lui Manuc, acolo sunt nişte chelneriţe
    mişto, cu fuste mini şi sâni mari!
    Se organizează întâlnirea de 25 ani.
    – Unde să fie întâlnirea de 25 ani?
    – La restaurantul Hanul lui Manuc, acolo se găteşte foarte
    bine şi sunt porţiile mari!
    Se organizează întâlnirea de 35 ani.
    – Unde să serbăm întâlnirea de 35 ani?
    – La restaurantul Hanul lui Manuc, acolo se poate mânca
    dietetic şi au şi meniu vegetarian!
    Se organizează întâlnirea de 45 ani.
    – Unde să fie întâlnirea de 45 ani?
    – La restaurantul Hanul lui Manuc, acolo este şi rampă
    pentru cărucior cu rotile!
    Se organizează întâlnirea de 50 ani.
    – Unde serbăm întâlnirea de 50 ani?
    – La restaurantul Hanul lui Manuc!
    – Vai ce bine! Acolo n-am mai fost niciodată.

  2. LOOOOOL! Foarte tare bancul! Merci!


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s