Aseară am cam ţinut cu Viitorul. Şi a câştigat Steaua!

Bine, “am ţinut” e cam mult spus. Mai exact, nu m-ar fi deranjat să plece oaspeţii cu cele trei puncte, că i-ar fi ajutat în lupta lor pentru un loc în play-off.

Dar situaţia e amuzantă, cel puţin pentru mine: sunt şi eu acum dispus să nu mă supăr în caz că ne împiedicăm şi-atunci câştigă tot ai noştri, ca nişte meseriaşi! 😀

Apoi, mi-a fost oarecum indiferent rezultatul doar până la eliminarea lui Harlemică, una total aiurea, în opinia mea. Colţescu şi-a făcut treaba. Nu atât că ne-a lăsat o repriză şi ceva în zece, cât că i-a făcut rost Bizonului de o suspendare la meciul direct cu CFR.

Altfel, normal că m-am bucurat la golul lui SuperMan – pasa lui Pintilii a fost minunată, ca întreaga fază! Iar Marko Golo, cum l-a poreclit prietenul Toshiro, e tot mai bun de la meci la meci şi pentru asta a şi fost răsplătit ieri pe Arenă c-o reuşită care a stabilit scorul final într-un meci în care steliştii au învins cât se poate de meritat.

Hai săptămână superbă s-avem toţi!

Advertisements

4 Comments

  1. Felicitări ! Uite şi-un premiu :

    Ipocritule, suveran este poporul, nu procurorul!
    17 decembrie 2017 Simona Popescu Editorial 37

    Apari zilnic la Realitatea, Digi, în Parlament și, în ultima vreme, chiar și pe la protestele de stradă. Pari foarte îngrijorat de soarta justiției, de penali, poluare sau spitale. De fapt, nu te interesează nimic din ceea ce se întâmplă în jurul tău. Trăiești într-o lume paralelă cu realitatea. Încerci cu disperare să dai impresia că ești cel care are dreptate întotdeauna. În realitate, cel mai important lucru din viața ta calpă este percepția altora despre tine. Nimic altceva.

    Trăiești la nivel occidental, faci dese vizite pe acolo și vrei să lași impresia că asta îți dă o anumită legitimitate pentru a te manifesta ca o autoritate în toate domeniile. De fapt, nu ești decât un ignorant cu ștaif. Fie că ești politician, ziarist, corporatist sau securist, te enervezi la culme când vezi că românii, în marea lor majoritate, sunt foarte puțini preocupați de angoasele tale de masonel. Și atunci devii agresiv, sperând că astfel îi vei domina și supune.

    Te învârtoșezi împotriva celor care votează de mai bine de 27 de ani cu stânga. Cum pot ei să facă așa ceva, să voteze cu „comuniștii“? Probabil că nu ai trăit (prea mult) în perioada dictaturii și nu știi ce rău a reprezentat comunismul la noi. Nu ai observat nici măcar că marii comuniști și ai lor, după ’89, au devenit marii noștri capitaliști. Nu este exclus să lucrezi chiar acum pentru unul dintre ei. Dar mulți români nu au avut acest noroc…

    Milioane muncesc acum în străinătate. Tu spui: ce lucru minunat, acum românii pot munci în Occident. Ei spun: ne este dor de cei pe care i-am lăsat acasă, aici suntem prea mult munciți și prost plătiți. Mulți dintre ei sunt calificați, dar fac munci grele sau spală la cur bătrânii altora. Ce fericiți trebuie să fie… Dar tu nu înțelegi. Nici nu ai putea, egoismul este în tine cât Casa… Poporului. Nu bunăstarea adusă de integrarea europeană i-a dus acolo, ci foamea!

    Susții justiția lui Băsescu. Românii simpli sunt zdrobiți de ea. Nu au bani de avocați buni și procurorii discreționari îi joacă după bunul lor plac. De fapt, ție îți place că cei de la putere sunt făcuți kebab de către DNA. La pușcărie cu Ciuma Roșie! Românii se îngrozesc însă la gândul că ar putea să ajungă să-și caute dreptatea prin tribunale, deoarece nu știu dacă o vor găsi. Dar oamenii nu înseamnă nimic pentru tine, ființă superioară închipuită!

    Vrei să dai impresia că ești ecologist și salvezi planeta. Ai mai multe mașini noi și foarte scumpe. Te declari ultragiat de numărul mare de „rable“ care „poluează“ curatul aer de oraș. De fapt, ce te scoate pe tine din minți este că din ce în ce mai mulți oameni au și ei o mașină. Și îți îngreunează teribil deplasarea și parcarea. Cum își permit sărăntocii? Să fie cocoșați cu taxe uriașe! Să meargă pe jos nemernicii, că nu merită altceva!

    Îți arăți indignarea față de condițiile din spitalele românești. Nu că ai da vreodată pe-acolo. Te tratezi la privat sau, dacă este necesar, în străinătate. Dar dai impresia că ești un adevărat filantrop, tu vrei spitale, nu catedrale! Spui că te revoltă ce se întâmplă în școli. Ai copii, dar îi trimiți la școli de fițe, aici sau afară. Plozii tăi nu sunt bătuți, bruscați ori înjurați de colegi violenți sau chiar de „dascăli“ psihopați. Dar dă bine la percepție să te plângi!

    Ești un mare ipocrit! Te dai mare democrat, dar democrația ta este la fel de calpă ca și tine. Așa că te scoate din minți faptul că suveran este poporul, nu procurorul! Iar oamenii nu acceptă supremația DNA. Rău cu adevărat este faptul că vor vota mereu cu cine le promite câțiva lei în plus. Populismul câștigă mereu alegerile. Asta este de fapt marea problemă, sărăcia care nu face casă bună cu democrația. Tu ești doar una minoră…

  2. Am citit mai devreme. Tocmai voiam sa-i trimit articolul si Varului Keitel, dar acum il vede aici. Merci! 😉

  3. Ha! O să-i trimit pe cei de la USR, cu nelipsitele lor foi cu tot, să protesteze împotriva acestui articol… După care dau fuga în Piața Victoriei, că vine și Tudor Chirilă: „Prefer să fiu în stradă lângă cei care gândesc ca mine decât neliniştit acasă cu un şpriţ trist în faţă.“

  4. Hai c-am scos zilele astea una noua: cei de la USR – si tefelistii in general – se numesc de-acum chichirai! 😆


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.