Steaua, egal normal cu CFR la Cluj

Bucureştenii au jucat ceva mai bine ca ceferiştii clujeni, cel puţin în repriza a doua. Prima a fost echilibrată, gazdele intrând la cabine în avantaj mai degrabă nemeritat.

Am vorbit la pauză cu Keitel: vere, n-a fost ofsaid la golul ălora? Nu, băi Mihai, e-n joc Urko Vera – e un altul în ofsaid, dar n-aş zice că influenţează faza.

Ba Vinicius influenţează, văd ca spune Toshiro, la fel ca mulţi alţii şi-asta-i şi părerea mea. Dar nu contează ce credem noi, ci ce-au decis arbitrii. Iar ei au decis că nu.

După cum am precizat la-nceput, partea secundă a fost a steliştilor, iar superioritatea noastră a fost concretizată printr-un gol superb după o fază superbă, culmea, de contraatac!

Până la urmă, însă, rămâne ca-n titlu: rezultat normal. De ce? Păi, dacă joci şi-mpotriva fluieraşilor gen Haţegan, nu-i deloc realist să te aştepţi să câştigi, mai ales când nu evoluezi tocmai sclipitor…

Şi-apropo de arbitraj, parafrazând o replică din Shakespeare in Love – That woman… is a woman! 😀 – zic: acel penalty fu penalty.

În altă ordine de idei, despre mult mediatizata furtună bucureşteană, atât: madam Firea merită un mare kudos pentru măsurile preventive luate, iar socialiştii media care-au stârnit panică foarte multă UE.

Hai weekend minunat s-avem toţi!

Advertisements

Steaua cu fotbalul, Dinamo cu victoria, Viitorul cu titlul

Începe.

Alibec preia, Hanca îi dă la gioale grav. Mingea ajunge la un stelist în poziţie de gol. Haţegan says no…

Bun, fault, numai că jegosul dinamovist primise ordin: rupi tot!

Colac peste pupăză, mizeriile pecehaşe se-apucă să arunce cu role de hârtie în teren.

Oha meci, vreun sfert de oră.

Jurnaliştii strigă in corpore: ce frumos, o, ce frumos! Cretinism în stare pură, ce să mai.

Se reia, în fine, partida. Steliştii atacă, atacă, atacă. Dinamoviştii faultează, faultează, faultează. Haţegan uită cartonaşele-n buzunar. Până când îl prinde c-o tâmpenie pe… Ovidiu Popescu. De la Steaua!

Penibilul Penedo trage de timp de prin minutul 20. Idioţii de la PCH bagă iar hârţogăraie. Un comentator are o sclipire: bă, dreq, să nu dea vitele şi cu torţe! Dobitocu-i coleg îl linişteşte prompt: lasă, avem pompieri. Bine, bă…

Şi Steaua iar atacă. Şi atacă. Şi atacă…

Şi Dinamo tot faultează. Şi faultează. Şi faultează…

Şi Haţegan mai nimic – lasă jocul liber şi foarte bine face, spun tembelii din zona presei.

Într-un târziu, trec şi căţeii centrul terenului şi obţin penalty. Îl transformă greu Hanca, cel care ar fi trebuit eliminat din primul minut şi na belea – conduc ăilalţi total împotriva cursului jocului!

Steaua reia atacurile, cumva debusolată, e drept, dar tot ajunge să dea un gol care părea ca şi făcut: ratează Boldrin.

Pauză.

Revin steliştii de la cabine cu furie – parcă-i auzeam: cum sula lu’ Hector ne conduc cârnaţii ăştia???

Iar atacuri steliste în valuri, iar faulturi grosolane marca Dinamo, iar peluză de securici aruncând cu diverse…

Rick îşi mai ia nişte role din alea în cabeza, rezistă eroic, eu îi înjur pe comentatorii care-l laudă că nu e român şi permite mojicia etc.

Gol Pleaşcă. Boii zic pleaşcă de gol. Bă, labelor, la cum s-a jucat, Steaua trebuia să conducă deja la scor!

Şi Steaua continuă să atace, valuri-valuri. Dinamo e varză. Varză e şi peluza lor care nu ştie altceva decât să mai bage nişte obiecte contondente în teren când atacă steliştii.

Merge Haţegan la crainicul dinamovist şi-i spune că opreşte meciul daca se mai dau în spectacol căcăcioşii pecehaşi.

Pula!

Tâmpiţii din tribune o ţin langa – Dinamooo, Dinamooo, hă hă hă, suntem câini şi ne lingem singuri la cur, n-avem nevoie de hârtie.

În teren, tactica lui Contra dă roade: după coişpe mii de şuturi primite la glezne, gambe sau genunchi, Alibec e înlocuit cu Bizonică, iar ăsta nu face nimic.

Chiar şi-aşa, Steaua bagă mare şi numai refuzul Hoţeganului ne lasă fără un penalty când a fost busculat în careul javrelor Tănase!

Dar, în schimb, se-apucă jivina orădeană de Şovre să abereze că figura muistului Romera, alt căcat eliminabil, fu.

Şi asta fu.

Numai că…

Numai că m-am uitat şi la comentariile ulterioare, ale antrenorilor şi-ale jurnaliştilor de pe lângă anumite microfoane.

Şi hai să ghicim ce: dacă Mister Contra însuşi a recunoscut superioritatea stelistă, presarii o puseseră deja de bairam, ceea ce mi se pare de mare pork în contextul ăsta.

Ca să nu mai amintesc de-a dreptul de gesepei, care au făcut-o lată la marea meserie, notându-i koveşistic pe fluieraşi!

Altfel, mno, hai săptămână perfectă s-avem toţi!

Doar egal în Kazahstan

Pe cât de plăcut m-a surprins jocul reuşit de Tricolori la Erevan, pe-atât de mult m-a dezamăgit rezultatul de-aseară.

Bine, nu m-am entuziasmat eu din cale-afară după meciul din Armenia, dar, după o asemenea victorie lejeră, chiar m-aşteptam să câştigăm şi la Astana, cu toate piedicile care se vor fi ivit.

Şi s-au ivit destule – am văzut foarte bine toţi ce-au păţit ai noştri într-un Kazahstan băgat în Europa fotbalistică numai UEFA ştie de ce: la hotel jefuiţi, de arbitru furaţi, de adversari cotonogiţi la propriu etc.

Normal era s-avem acum 9 puncte. Avem doar 5. Măcar de s-ar face 8 peste o lună, după meciul cu Polonia…

Oricum, orice-ar fi, rămâne cum am stabilit: HAI ROMÂNIA!

Astra 2 – Steaua 3. Scorul corect!

Ăla incorect e cel înregistrat aseară, din cauza lui Colţescu şi a ciracilor săi de pe margine.

Ba nici măcar 2 pentru giurgiuveni, că ăla în urma căruia a transformat mizeria de Budescu acel penalty nu era fault nici la baschet!

Nu mai am chef, chiar nu mai am să m-apuc acum să comentez ceea ce s-a întâmplat în bătătura acestor securici de vreme nouă.

Mă car la casa de la munte şi ne vedem pe luni!

Hai weekend excelent s-avem toţi, totuşi…

Când nu-s arbitrii, sunt adversarii

Să fim de la bun început înţeleşi: cei mai mulţi dintre suporterii Stelei suntem conştienţi că vina pentru situaţia în care s-a ajuns, aceea de-a fi pe cale să pierdem un titlu pe care se părea că-l avem deja în buzunar, o poartă fix ai noştri: conducători, jucători (în special unii) şi, mai ales, antrenorul.

Dar asta nu înseamnă nicidecum că trebuie să privim în altă parte când matrapazlâcurile “rivalilor” mureşeni sunt atât de evidente: îngrozitor de multe arbitraje favorabile şi, mai nou (oare?), oponenţi care nu se prea omoară cu firea opunând rezistenţă.

Eu nu m-aş lua chiar de toată echipa Petrolului, dar ieri numele lui Astafei a fost inclusiv pe buzele multor fani ploieşteni! Dragoş Pătraru, de pildă, i-a trimis vreo două scatoalce de nu s-a văzut – verbal, desigur…

Mă rog, într-o ţară în care există atât de mulţi tembeli care consideră că nu-i cuşer să promiţi premii unor terţi în caz că-şi vor apăra corect şansele, însă că-i ceva normal să-ţi plăteşti adversarul pentru a trânti meciuri directe şi mai şi zbiară de indignare că “valiza, valiza” despre ăilalţi, nici nu-i de mirare că suntem unde suntem. Iar asta nu numai din punct de vedere fotbalistic!

În fine, vorba aia – noi să fim sănătoşi şi săptămână excelentă s-avem toţi!