Gacci, Gazzi, Guatzi… GOOOOOOOL!

Cred c-am mai spus, pe ici, pe colo, cum stă treaba cu mine şi duda asta: nici nu şuier, nici n-aplaud Valentine’s Day.

Altfel spus, nici nu mă topesc după sărbătoarea-n cauză, dar nici nu mă bag să urlu ca apucatul de streche “huo, bă, Valentine!” – oamenii în general se bucură-n perioada asta, din diverse motive, aşa că lasă-i să se bucure, nu fi labă atât de tristă-ncât să le strici cheful!

În consecinţă, m-am lăsat şi eu dus de valul entuziast-pro şi-am făcut un gest suplimentar faţă de Blonzime, cadorisind-o cu lalele (roş-galbene, ca părul ei acum) şi trufe belgiene (de ciocolată, normal).

Aşa începu weekendu-mi, c-asta era încă de vineri seara.

Şi-a urmat o sâmbătă în care-am făcut cam tot ce trebuia făcut, cu program uşor modificat pe moment, că n-aveam în plan să urmărim victoria Stejarilor de la Cluj şi am sărit peste două meciuri de senzaţie din Bundesliga: Leverkusen – Wolfsburg şi Bayern – Hamburg.

Însă tot “răul” spre bine – am fost nevoiţi să căutăm rezumatele partidelor din Germania şi astfel am dat peste două comentarii geniale – unul în rusă, celălalt în portugheză. Iar brazilianul ne-a amuzat copios şi mi-a inspirat şi titlul de azi – cel puţin aşa mi s-a părut mie că pronunţă numele lui Götze!

Distracţia de sâmbătă seara nu s-a oprit aici – ce-a fost pe Twitter la Sanremo e chiar pişarea lumii!

Ba am înţeles de la o prietenă care-a urmărit mai îndeaproape fenomenul că italienii au fost demenţiali toată săptămâna, făcând un mişto crunt de tot ce se petrece pe-acolo când era cazul şi cu precădere de vestimentaţia unora sau altora care-apăreau pe celebra scenă: se pare că până şi ceea ce unii politicieni tembeli şi sclavii lor de pe la noi numesc “oameni simpli” se pricep în Italia de numa’ la ţoale şi modă.

Chiar îi ziceam unui coleg şi bun prieten – bă, pe mine probabil c-ar fi pus ăia tunurile la capitolul ăsta, că io mă-mbrac de vreo două decenii cam la fel: adidaşi, blugi drepţi clasici, tricou simplu, haios sau de rocker. Şi-asta cu blugii numai în lunile reci de iarnă, că-n rest am “pantascurţi” bej-kaki de colonist!

Dar, lăsând la o parte “stilul” meu de-a mă înţoli, şi că tot veni vorba de colegi şi de festivaluri, să remarcăm faptul că cinematografia românească a mai fost recompensată cu un premiu al naibii de important: Ursul de Argint la Berlin pentru cel mai bun regizor – sincere felicitări, Radu Jude!

Duminica fu mult mai simplă iar, în sensul c-a trebuit să amânăm, cu scuzele de rigoare, ieşitul la bere şi friptane cu încă patru cupluri.

Acestea fiind spuse, hai săptămână excelentă s-avem toţi!

Advertisements

Kokowääh

S-a tot gătit coq au vin prin casa asta recent, iar întâmplarea a făcut ca HBO să difuzeze Kokowääh 2 cam în aceeaşi perioadă. L-am revăzut a treia oară şi pot spune că-i cel puţin drăguţ – poate nu chiar ca primul din serie, dar orişicât…

Şi din moment ce l-am adus în discuţie pe primul, să spun că această producţie, fără a emite pretenţii de film de conţinut (sau de artă, cum mai numesc unii genul), este una foarte reuşită: avem o poveste deconectantă spusă frumos, replici de bun simţ şi multe poante. De altfel, pentru vorbitorii de limbă germană am înţeles că dialogurile-s un deliciu! Zic “am înţeles” pentru că eu vorbesc limba respectivă cât să nu mă rătăcesc prin Viena sau Berlin… 😀 Continue reading

Good Bye, Lenin!

Un alt film excelent de care mi-am amintit în timpul discuţiilor pe care le-am purtat cu nişte amici, discuţii privind o posibilă debarcare a lui Traian Băsescu, mai ales după abjectele atacuri prezidenţiale la adresa domnului Raed Arafat.

Dacă aş face vreodată un film despre Lenin, l-aş distribui în rolul său, fără ezitare, pe Traian Băsescu. Ar fi de-ajuns să-l pun să se joace pe sine, întrucât simte, gândeşte şi acţionează întocmai – ba mai promovează şi susţine toate nulităţile tupeiste, toţi incompetenţii care fac parte din şleahta-i mizerabilă, ticsită de hoţomani, lingăi şi lătrăi imbecili, nenorocind un popor întreg, propriul său popor!, pretinzând, ca un nemernic ce e, că face tot ce face spre binele cetăţenilor oneşti. Fi-mi-ar scârbă! Continue reading

Katalin Varga…

…este o coproducţie româno-britanică din 2009, scrisă şi regizată de Peter Strickland şi vorbită mai mult în limba maghiară.

În ciuda unor neplăcut de vizibile scăpări şi inconsistenţe, filmul a înhăţat o groază de premii prin festivaluri importante, incluzând aici şi un întrucâtva neverosimil Urs de Argint la Berlin.

Cum ştiţi prea bine, nu-mi stă-n obicei să despic firul în patru prin analize detaliate, cel puţin nu în cadrul articolelor. Eventual, dacă va fi cazul, mai discutăm la comentarii.

Aşa că, măcar pentru imaginea deosebită realizată de Mark Györi sau performanţele actoriceşti ale Hildei Peter, interpreta rolului titular, vi-l recomand spre vizionare.

“Portretul luptătorului la tinereţe” – în război cu cenzura

Iulia Blaga semnala, în timpul recent încheiatului Festival de Film de la Berlin, într-un articol publicat de Hotnews şi LiterNet, un scandal care stătea să erupă şi care pleca de la solicitarea Institutului Elie Wiesel ca filmul lui Constantin Popescu, Portretul luptătorului la tinereţe, să fie interzis pe motiv că “e un documentar fascist”.

Vodpod videos no longer available.

Organizatorii festivalului au oferit imediat un răspuns lămuritor, după cum ne arată Iulia Blaga în acelaşi articol, iar realizatorii filmului au reacţionat prompt şi cu bun simţ, Continue reading