Retur Albena – Bucureşti 2017, tot cu autocarul

Americaneţ? zice, sau cel puţin aşa mi se pare mie că zice.
No, Romanian! răspund.
A, Rumânia – neighbour…

Astfel a-nceput lecţia mea cu Vicky, barmaniţa care-avea să-nveţe prima şi cel mai bine ce-i aia un şpriţ de vară, pe româneşte: a bit of wine cu multă sodă, cum îi spun ei sifonului.

Tot rapid s-a prins şi Mişa, un rus de care făcea mişto Peter Fotbalistul, mare fan Ludogoreţ şi Keşeru, că omul nu vorbea engleză.

Eşti rus, Mişa? îl întreb în limba lui Shakespeare.
Da. Mihail Mihailovici! zice şi-mi întinde mâna.

Dăm noroc, facem cunoştinţă.

Minia zavut Mihai aussi, bag eu din top cu rusa mea de baltă. I’d be called Mihail Ivanovici if I were Russian…

Un alt rus extrem de simpatic e Blondul, c-aşa i-am zis neavând ecuson. Cu el ne-am împrietenit imediat – a fost de-ajuns să cer o dată şpriţ de vară şi să-i spun cum se face, că mereu când mă apropiam de tejgheaua de lângă piscină el deja pregătea licoarea. Chestie pentru care i-am mulţumit şi noi cu niscai cireşe – hihi, exact, am avut inclusiv cireşe la bulgari, deşi nu prea mai era sezonul lor!

Şi-ncă un personaj simpatic: Îndrăgostitul. L-a remarcat Blonzimea – în primă fază a încercat din răsputeri s-o impresioneze pe-o tipesă cu un cocktail de fiţe, doar că aia nu i-a mai dat atenţie ulterior şi el a adoptat o moacă posacă dar care pe noi ne distra la maxim.

În fine, acum ne pregătim cu toţii de meci, aşa că vă mai agasez doar cu niscai poze de pe-acolo şi explicaţiile de rigoare.

Ergo:

Poza 1: pod prin stufăriş de la Green Forest către plajă.

Poza 2: un soi de statuie cu tenisman.

Poza 3: panouri publicitare – unul pentru staţiune, celălalt cu telefonie.

Poza 4: plaja în aceeaşi zi mohorâtă, o joacă de-a mea.

Poza 5: frontiera românească.

Iar acum, evident:

HAI ROMÂNIA!!!

Şi weekend excelent s-avem toţi!

Advertisements

Tam na RAI şi-n Pădurea Verde

Revin azi cu niscai impresii din vacanţa petrecută acum vreo lună pe litoralul bulgăresc, pentru că există ceva noutăţi faţă de anul trecut şi mă gândeam că s-o găsi careva interesat de părerile unor veterani, deja, în materie de Albena şi .Com – ăsta-i un aspect destul de important şi explic şi de ce.

Noi, aflaţi a mai multa oară în staţiune şi hotel – ba acum chiar în aceeaşi cameră ca prima dată când am mers acolo! -, putem fi uşor critici comparând câte ceva pe ici, pe colo, dar pentru cei aflaţi la cea dintâi aventură albenească e, vorba consoartei, de vis, de basm: de pildă, chiar dacă nouă ni s-a părut oferta culinară mai puţin variată ca-n 2016, alţii obişnuiţi cu demipensiune la Eforie Nord, să zicem, ar fi mai mult decât încântaţi aici.

Serios, inconvenientele sunt infime, în rest, dacă ăla de mai sus poate fi numit aşa. Credeam, par egzamplu, că vom face spume că s-a schimbat restaurantul de pe plajă. Aiurea! În afară de faptul că distanţa parcursă pentru o bere la botul calului, lângă şezlong, e mai mare un pic decât cea faţă de RAI, noul local de pe ţărm aferent hotelului nostru e chiar mai mişto în opinia noastră…

…iar poza de mai sus sper să vă convingă, o poză făcută într-o zi ploioasă care-a venit cum nu se poate mai bine după prăjeala din ajun. Da, da – am avut inspiraţia de-a merge să prânzim atunci la Pădurea Verde, evitând ca meseriaşii aglomeraţia din complex! 😀

Poate unii s-ar fi enervat şi din cauza confuziei care se crease în legătură cu noua parcelă de plajă anunţată la recepţie ca fiindu-ne rezervată: cică cea din faţă de la Boriana. Nu şi noi, care doar ne-am amuzat, după cum urmează.

Ne dădeam deja cu creme de protecţie solară când apare un nene care ne explică pe bulgăreşte că “nu aici, acolo” – asta însemnând fix în zona arhicunoscută din faţă de la RAI. Şi-apropo de cârciuma asta atât de familiară nouă, acelaşi nene ne-a spus o expresie care-avea să înlocuiască pe toată durata sejurului fireasca merg la budă: tam na RAI.

Şi ne-am mai distrat cu o chestiune: Blonzimea-mi zice la un moment dat că ne-am putea întreba gazdele dacă n-au nevoie de noi ca translatori şi ghizi, deoarece-am tot ajutat familii de români să se descurce prin hăţişurile provocate de schimbările hotelierilor, ba unor bucovineni simpatici nevorbitori de engleză cred că le-am salvat efectiv concediul, că stătuseră după o cameră vreo două ore!

Altfel, ca de obicei: camerele foarte curate, mâncarea excelentă şi băutură la discreţie – i-am învăţat pe toţi barmanii ce-i aia şpriţ de vară şi cum să pronunţe corect asta în româneşte, dar vă povestesc tărăşenia în textul următor.

Hai săptămână minunată s-avem toţi!

Bucureşti – Albena 2017, acum cu autocarul

Am făcut pentru prima oară figura în cauză şi, sincer vă zic, ne-a plăcut la nebunie! Serios – nu tu volan şi oboseală, stai ca belfăru’ şi admiri peisage, mai bagi un senviş, chestii de-astea. Bine, e mai greu să tot soliciţi opriri neprogramate, dar, în mod normal, nici mare bai nu-i.

Ce vedeţi mai sus e o poză făcută de mine ca s-arăt lumii cum călătorim noi, anume c-un rucsăcel pentru amândoi. E drept, Blonzimea-mi mai ducea cu ea separat şi sacoşa de plajă made by Costică, asta ca nu cumva să se-apuce al dvs. cu stimă să urle după haleală pe drum.

Procedura care-i? Păi ghida noastră – simpatică, blondă şi creaţă, că tot era curios un prieten – s-a întâlnit cu noi toţi în faţa Parlamentului, ne-a îmbarcat şi cam asta fu: direcţia Giurgiu, ajuns la frontieră lejer, trecut iar lejer, popas la un OMV pentru ceva chestiuţe, apoi fuga spre Varna. Apropo, Parlamentul e ăsta, în caz că se-ntreba careva:

La Odessos, c-aşa-i zicea portului pe vremuri, cei care mergeau către Burgas – şi-n staţiunile de la sud – s-au mutat în alt autocar. Noi ne-am continuat drumul spre nord, spre Balcic – aşa-i traseul.

Şi-am trecut, cam fără să vrem, şi prin ceea ce bănuiesc a fi staţiunea Sf. Constantin şi Elena. Dar măcar am ginit acolo un restaurant abandonat şi năpădit de bălării. Desigur, nu m-am putut abţine şi-am băgat urgent o foto:

Până la urmă am reuşit să-i depunem pe cei câţiva inşi cu treburi pe la Nisipuri, printre care şi un cuplu cu care făcuserăm la plecare schimb de locuri involuntar, şi-ajungem, în fine, la destinaţia noastră: Albena.

Aici, plin de haioşenii, doar că le povestesc eu după altă vacanţă, asta de Sf. Maria. Hai weekend excelent şi săptămână minunată s-avem toţi, plus toate cele cuvenite sărbătoriţilor perioadei!

Vreme Bună All Inclusive

Plus. Că aşa îi zice regimului de masă contractat de noi, AI+, c-am fi luat noi tot UAI, dar nu mai era disponibil nicăieri anul ăsta. Ce reprezintă acel “+” de-acolo? Accesul la bodega de pe plajă, mi s-a spus, ceea ce nu-i puţin lucru, desigur, dar tot un artificiu de marketing mi se pare, ca să mai estompeze din dezamăgirea ăstora ca noi, obişnuiţi cu Ultra, la vederea ofertei.

Mă rog, revenind la subiectul de bază, care-i faza: într-una din primele zile ale acestui sejur, nişte prieteni aflaţi la Neptun care-şi programaseră o excursie la Balcic, ne întreabă cum e vremea pe la noi la bulgari. Maifrenzilor, răspundem, la all-inclusive am comandat tot ce se putea, că de-aia-i zice aşa, deci inclusiv vreme bună!

Şi chiar aşa a fost! Cred c-am prins nişte norişori o singură dată, când ne-au vizitat ceilalţi amici despre care v-am spus, chiar pe plajă. Dar asta chiar ne-a plăcut, că tocmai ce băgasem o zi din aia cu oră de vărf la jumate, de fapt ore, cam între 11 şi 3, când arşiţa e totală şi eu obişnuiesc să sar pe sub umbreluţe pănă la malul apei. Zic doar de mine, că Blonzimii îi place să păşească pe nisipul fierbinte, ea consideră ghiduşia terapie pentru tălpi!

De altfel, după o altă astfel de zi cu prânz sub soarele dogoritor, observând un afiş în faţa unui restaurant peste drum de staţia de autobuz care merge către Zona Parc, aşa cum e denumită cea în care se găseşte şi Hotelul .Com, îmi zice: uite, spectacol, Dans pe Jar, mâine seară, venim şi noi! Da, da, sigur că da…

Dar apropo de sărit din umbră-n umbră pe plajă când arde nisipul, ne-am întreţinut iar prin faţa camerei cu o broscuţă – nu-s foarte convins c-o fi aceeaşi de-acum trei ani, că fu şi-atunci una, dar cert e că ne-am amuzat şi de data asta: eu am făcut niscai poze cu batracianul, timp în care consoarta-mi a intrat în vorbă cu vecinii basarabeni cărora le-a furnizat poezii pentru copii, iar fetiţele vecinilor bulgari de care am mai amintit s-au distrat de minune cu fiinţa, imitându-i salturile şi rîzând fericite, cel puţin până când părinţii le-au trimis la culcare.

Şi trebuie să spun două vorbe şi despre acel rîs absolut fenomenal, seamănă de numa’ cu cel scos de mingiuca luată de noi suvenir după gestul devenit deja tradiţional, cel de-a o lăsa pe cea mare, “oficială”, de volei, acum rozalie şi cu palmieri mov, în portbagajul unor prieteni pentru a fi cadorisit un copil care să se bucure de ea pe îndelete.

Şi da, cred că trebuie se repet, staţiunea asta e perfectă mai ales pentru familiile cu copii! Şi putem discuta, inclusiv despre acest aspect, dar şi despre orice altceva legat de Albena care v-ar putea interesa, pe la comentarii. Dacă aveţi chef, desigur… Hai weekend (prelungit) excelent s-avem toţi!

Ora de bere, ora de bere, ora de bere – zece fix!

Atunci se termină micul dejun, se deschid barurile din proximitatea hotelului – atât cel cu tuia de care v-am mai povestit, cât şi cel umbros, Lobby pe numele său oficial – şi începe programul de animaţie la piscină. Sau piscine, v-am mai zis că-s mai multe.

O fi sau n-o fi o-ntâmplare, dar eu de fiecare dată când am prins startul acestei animaţii s-a nimerit ca muzica să fie aceeaşi, o melodie vioaie, săltăreaţă, care-mi rămânea în memorie un timp, apoi aveam nevoie de niscai alte elemente pentru a-mi reveni în minte.

Într-una dintre dimineţi am decis la cafea – Blonzimea cafea, că eu cappuccino – şi brânzeturi şi fructe să stăm la piscină în prima parte a zilei, să luăm prânzul la restaurantul clasic şi să mergem abia spre seară la plaja cu nisip, când se mai răcoreşte şi sunt valuri mai mari, chiar dacă depăşim ora patru după-masă.

Stând eu ca şopârla pe un şezlong la soare – chiar am întâlnit într-o zi o şopârlă pe o alee din complex! – şi făcând revista presei online şi-a blogurilor pe care le vizitez mai des, văd cum Toshiro îi cam aduce cu picioarele pe pământ pe dinamovişti, care nu recunoşteau sub nici o formă c-ar fi putut fi blat cu Astra în prima etapă.

Şi-ncep să silabisesc în ritmul piesei cu pricina: UE Di-na-mo, UE Di-na-mo, UE Di-na-mo – tra-la-la! Apoi am observat că merge şi cu fraza folosită pentru a intitula articolaşul de azi şi că parcă se potriveşte chiar mai bine, că doar berea şi marea merg mână-n mână, cum se spune, dar duda cu echipa poliţiei politice tot apucase să stărnească niscai zâmbete prin jur.

De berea propriu-zisă, ce să spun, mie mi se pare mai mult decât ok, deşi destui susţin c-ar fi cam pişwasser: e la dozator – pe el scrie Slavena, pe butoaie am văzut inscripţionat numele Kameniţa – e rece şi slabă. Repet, mie mi se pare că e aşa cum trebuie să fie berea pe litoral, mai ales pe caniculă.

Însă despre vremea comandată parcă şi ea în pachetul all-inclusive, probabil mâine iar şi-acum toate bune tuturor!