Porumbul şi maimuţa

Pentru cei 16 euro vigneta pe o lună plus 80 de kilometri şi ceva din Vamă la Albena, pe bune de nu-i profitabil să mergi la mare la bulgari!

A, da, am mai plătit pe la Lehliu, la o benzinărie de pe autostradă, şi taxa de pod vreo 26 de lei două treceri, dar pe-aia o plăteşti oricum dacă vrei să treci Dunărea dinspre Bucale, că altfel nu se prea poate să ajungi la mare con machina.

Adaugi la preţurile astea exorbitante cam 40 de iepuraşi de căciulă pe zi pentru tot ce vrea muşchiuleţul tău, apoi adio porumb şi maimuţă sur la plajă!

Fix asta fu explicaţia Blonzimii către prietenii care voiau să ne viziteze – şi care ne-au şi vizitat apoi: bă, şezlonguri incluse, umbreluţe, nisip fin şi apă curată, ca să nu mai zic că nu vine nici dracu’ să te reguleze la creieri cu porumbul şi maimuţa, ca pe plajele din România!

Iar pe plajă ai celebrul deja restaurant RAI, care deserveşte hotelul nostru . Com şi Ralitsele. Ăsta se deschide pentru AI la 11 şi e show: zeci de inşi purced către intrare ca zombies ăia din Întoarcerea morţilor vii, doar că în loc de brains, brains, se vede în privirile tuturor cum îngână beer, beer.

Dar despre bere, animaţie şi cum am reuşit eu să reţin piesa de rezistenţă, probabil mâine…

Numai de bine s-auzim!

Advertisements

Pizza, chiftele, cartofi şi friganele

Desigur, eu vorbesc aici numai de cele ce apar în mod constant în tăviţele de lângă frigiderul cu fructe şi prăjituri şi recipientele cu nelipsita îngheţată, întrucât, undeva la doi paşi, găseşti, alături de minunatul grătar, inclusiv cărnaţi şi cremwurşti, ca să nu mai zic de droaia de friptane sfârâind.

Cam ăsta e meniul standard de gustări, în afara meselor principale, la Barul Tuia de la .Com – aşa l-am poreclit noi după ce mi-a făcut o poză Blonzimea cu numitul conifer în planul secund, că lui, oficial, barului adică, îi zice Snack.

Chiftelele alea seamănă teribil cu bifteki de la greci, aplatizate şi condimentate mai ciudat decât ale noastre sau ale americanilor, ba în 2013 remarcasem că şi dimensiunile amintesc de litoralul Mării Egee, nu doar forma. De data asta sunt ceva mai mici şi cu ceva mai puţin condiment din ăla, ceea ce m-a făcut să presupun că folosesc pentru ele cam aceeaşi compoziţe ca pentru ceea ce ei numesc Kebapche – un soi de mititei din zonele slave de sud, buni, fără discuţie, însă care nici nu se compară cu micii noştri româneşti!

Cartofii, în cazul acestor gustări de lângă piscine – da, sunt mai multe, de fapt! – sunt prăjiţi, adică ceea ce anglofonii numesc French Fries. N-ar fi fost nimic de adăugat aici dacă n-aş fi simţit o diferenţă uriaşă între ei fierbinţi şi atunci când se răciseră.

La friganele, însă, după care trebuie să recunosc că nu sunt deloc înnebunit, am de precizat oarece, anume că, pe lângă cele clasice, apar deseori şi nişte excelente felii din specie cu extra caşcaval şi niscai şunci de te duc direct cu gândul la pizza!

Iar pizza-pizza, na, e pizza: Margherita sau Prosciutto sau Funghi sau Prosciutto e Funghi sau… Hai c-aţi prins ideea – e de câteva feluri clasice şi bună, chiar mai bună ca aia de data trecută de la UAI şi cu blat pufos. A, normal, mie îmi place mai mult aia cu blat subţire şi moale de la cărciuma de pe plaja-plajă, cea cu nisip fin auriu deschis de la ţărmul mării, dar despre ce-i şi pe-acolo, data viitoare.

Acum hai săptămână super s-avem toţi!

Brânza dulce mult aduce

Am mai fost la Albena într-un sejur acum trei ani, chiar la acelaşi Hotel .Com, unul catalogat la doar trei stele – zic “doar” pentru că mi-a plăcut mult data trecută din moment ce-am revenit şi mi se pare subevaluat, mai ales în comparaţie cu ce găseşti la acelaşi nivel teoretic pe litoralul românesc.

Atunci, in vara lui 2013, n-am dezvoltat direct subiectul pe-aici mai deloc şi nici acum n-aveam de gând să povestesc prea multe, ca anul trecut de la greci, de pildă, numai că de data asta m-am gândit că merită să spun câte ceva legat de diferenţa dintre ce-i pe la bulgari şi ce-i la noi.

Prietenul Toshiro mi-a zis chiar azi c-a citit pe un blog sau ceva cum unul – ori una? – se lua de românii care “merg la mare în Bulgaria să se îmbuibe la All Inclusive” şi atât. Nici vorbă! Oamenii, de toate naţiile, merg acolo pentru că produsele şi serviciile pentru care au plătit sunt de calitate superioară celor de prin alte părţi. Asta-i tot, nu face nimeni un scop în sine din îmbuibat!

Eu, de exemplu, m-am rezumat la câteva feliuţe de caş la o cină, motiv de îngrijorare pentru Blonzime în zori a doua zi: hai la micul dejun c-ai mâncat nimic aseară! La care je: dimpotrivă, brânza dulce mult aduce! De unde şi titlul.

A, bine, m-am dedat şi eu la niscai Grozdova Rakia în plus o dată, că mă bătuse acelaşi amic Toshiro la cap să nu care cumva să nu gust dacă tot ajung pe Coasta de Argint, de-am şi uitat că fix atunci se-ntâmpla frumosul blat dintre Astra şi Dinamo, recompensă pentru ăla din campionatul trecut, dar la fel au făcut şi vecinii bulgari care mă luaseră iniţial de neamţ – mi se-ntâmplă des – şi care, când le-am explicat că sunt român şi activez prin zona artelor, s-au apucat să-mi prezinte diverse muzici tradiţionale de-ale lor, absolut senzaţionale, de-am dansat toţi ca pe jar prin grădina hotelului.

Normal, Toshiro, citind aceste rânduri, îmi vei spune: bre, cu trăscăul ăla treaba-i la un păhărel, hai două! Iar eu răspund anticipat evreieşte: şi să pierd nebunia tanţului în cauză? No way, dude!

Revenind la îmbuibat cu haleală, trebuie să precizez că unii mai pretenţioşi ca noi pot resimţi regresul de la UAI la AI+, după cum urmează: nu mai există cina târzie, aia din miez de noapte, băuturile din import se plătesc, iar la cârciuma de pe plajă, în afara intervalului rezervat prânzului, turiştilor li se oferă numai pizza, cafea, sucuri, bere şi îngheţată.

Însă mai vorbim şi despre gustări şi altele, hai săptămână – şi lună! – de toată frumuseţea s-avem toţi!

Drink Play Fuck

Una dintre cele mai agasante campanii promoţionale din 2011 a fost cea pentru “Eat Pray Love”, difuzat în premieră TV la noi de HBO. Nu chiar ca aia pentru şcoala de manageriţe – şi nu la fel de cretină – dar pe-aproape.

Oboseala cu Julia Roberts este o ecranizare din 2010 a cărţii omonime – o prostioară memorialistică pentru gagici, scrisă de Elizabeth Gilbert şi apărută în 2006.

Marele merit al lu’ pisi Lizzy este că l-a inspirat pe Andrew Gottlieb, care a parodiat sclipitor lucrarea în cauză.

Eroul lui Gottlieb călătoreşte şi el pentru a se regăsi şi bea de stinge în Irlanda, colindă cazinourile din Las Vegas sub îndrumarea unui guru specializat şi se destrăbălează cu borfet în Thailanda. Continue reading