România, egal mişto în Danemarca

De ce mişto? Păi că i-am încurcat şi noi un piculete, aşa cum au făcut-o ei mai grav în toamna lui 2003, când cu Urs Meier.

A, c-ar trebui să ne cam doară la bască de multişor de duda-n cauză, corect. Însă nici nu pot uita cât de tare m-am enervat atunci!

Bine, cu timpul mi-a mai trecut supărarea, aşa c-aseară la meci am fost cât se poate de zen: am pus-o de-o plăcintă cu prune, ba am copt şi-o pizza cu brânzeturi şi ceapă, American style, iar Blonzimea-mi avusese deja ideea genială de-a pregăti nişte coq au vin ca la mama acasă.

Adică, ce să mai – festin pe cinste pe la noi duminică, deci săptămână superbă s-avem toţi! Şi, desigur:

HAI ROMÂNIA!

Advertisements

România, victorie cu Kazahstan

Mircea Cărtărescu iar a fost sărit de ăia cu Nobelu’ pentru Literatură, premiat fiind anul ăsta Kazuo Ishiguro, dar măcar Naţionala de fotbal a câştigat meciul de la Ploieşti, noul selecţioner Cosmin Contra debutând astfel cu dreptul. Dreptul lui Budescu. Ba şi-al lui Keşeru, care-i stângaci de felul său.

Eram convins că sar şi eu peste partida de-aseară, nu m-aşteptam să hashtag rezist până către miezul nopţii la un joc fără miză cu nişte oaspeţi kazahi prea puţin spectaculoşi.

Noroc cu Blonzimea, care m-a ţinut pe lângă ea s-o asist la prepararea unor chiftele din dovlecei şi alte câteva legume. Au ieşit aşa, ca o artă, un soi de veggie burgers. Cu mult muştar, merg până şi la unul ca mine – deşi nu-s eu mare carnivor, nici după ierburi nu mă dau în vânt.

Victorie, aşadar, a Tricolorilor, una reconfortantă, chiar dacă adversarul de ieri fu mai degrabă slăbuţ. În Danemarca am eu vaga impresie că fi-va ceva mai greuceanu, dar om vedea noi ce şi cum duminică.

Hai weekend excelent s-avem toţi!

Naţionala lui Daum

Scriu aceste rânduri, evident, după meciul cu Armenia de pe Arenă. Şi înaintea celui din Muntenegru, tot evident. Ca mai toată lumea, cred, sunt dezamăgit de primul, în ciuda victoriei, şi circumspect când vine vorba de celălalt.

Ce va fi diseară, vedem, normal. Şi discutăm, în caz c-aveţi chef. Eu spun din start că mi-aş dori trei puncte, chiar dacă nu-s deloc încrezător în capacitatea selecţionerului de-a mai rezolva ceva în perspectiva calificării la Mondiale.

De altfel, ce s-o mai dau cotită: mie, cel puţin, Naţionala lui Daum mi se pare un experiment totalmente ratat de Burleanu. Dar na, eu tot vă îndemn să strigăm, ca nişte buni români ce suntem, ca de obicei:

HAI ROMÂNIA!

Şi săptămână superbă s-avem toţi!

Remontada cu Chile

Sincer vorbind, ca să-mprumut expresia unei puştoaice din tren, eram convins că Vidal şi gaşca lui se vor pişa pe noi.

Şi, la cum a început meciul de la Cluj, chiar aşa părea să iasă!

Noroc cu execuţia fabuloasă a lui Stancu!

Şi cu aceeaşi la fel a lui Stanciu!

De reacţia lui Băluţă nu mai zic nimic – şi-aşa l-am înnebunit de cap pe-un coleg dinamovist în materie… 😆

A, că nu ne-ajută pe noi cu nimic isprava lui Daum, asta-i totalmente altă poveste! 😀

Hai weekend minunat s-avem toţi! 😉

Ce-am făcut noi pe la munte recent

Maică-mea ne pregătise la ţară sărmăluţe-n foi de viţă şi, după ce-am băgat la ghiozdan ca meseriaşii, am adormit buştean şi Blonzimea şi eu.

Conform obiceiului, ne-am trezit dimineaţa devreme – cântat de cocoşi prin vecini, ciripituri de păsărele pe sub fereastra noastră, a camerei care dă spre grădina dinspre stradă etc.

Tot conform obiceiului, după o cană de socată de sezon pe stomacul gol, eu am mai pus cornul câteva ore şi pe la prânz am băgat un mare brunch ca să fiu în formă pentru şedinţa foto cu natura.

Normal că principala atracţie a zilei era finala de la Roland Garros a Simonei, pe care eu, personal, o vedeam deja câştigată. Ce s-a întâmplat, până la urmă, se ştie: domnişoara Ostapenko a luat meritat titlul care părea rezervat anul ăsta pentru Halep – când revii în halul ăla de frumos, concluzia cam asta ar trebui să fie, zic eu.

M-am calmat amuzându-mă cu reacţiile pupinklausiştilor după conferinţa de presă comună a preşedinţilor Trump şi Iohannis: tipu’ l-a chemat pe-al nostru să dea exemplu România de supunere, vine un tembeluş ca Pantazi ăla şi bagă tema luptei anticorupţie prin mlaştina bucureşteană, Donald răspunde că e bine să lupţi anticorupţie şi toţi tefeleii cad în extaz. Păi ce sula lu’ Hector voiaţi să declare liderul Statelor Unite, bă???

Ia să-l fi întrebat un jurnalist adevărat pe omul numărul unu în SUA ce părere are de faptul că Retardatul nostru naţional s-a asociat benevol cu penibilele mişcări de tip hashtag rezist, alea soroşiste care-i tot dau la gioale şi lui Trump însuşi, atunci să vezi show!

Prin urmare, am primit foarte calm şi înfrângerea previzibilă de la Varşovia, ba ne-am mai şi distrat: Blonzimea l-a luat urgent în balon pe Daum – iar ne zice ăsta că nu-i nicio problemă când o luăm pe coajă şi că practicăm un fotbal de calitate!

Apoi ne-am apucat să facem poze cu luna plină şi galbenă prin viţa de vie. Sau alături de hornul sobei de pe acoperiş. Sau cu amorsă de frunze de nuc.

Hai săptămână minunată s-avem toţi!