România câştigă iar şi cu Finlanda

Printre caterinci politice cu niscai amici, m-am uitat şi la meciul cu Suomi, un amical chiar frumos abordat şi rezolvat de ai noştri la marea meserie, ce să mai!

La Ploieşti, marţi seară, s-a mai petrecut şi retragerea celui supranumit Pisica de la Naţională, deci mulţumim pentru tot ce ne-ai dăruit sub Tricolor, Bogdan Lobonţ!

Acum, noi aşteptăm cu încredere o victorie şi de la Simo şi mai mergem şi la un botez în familia unor prieteni dragi. 🙂

Aşa că hai weekend excelent s-avem toţi!

Advertisements

Derby cu Feroe

Destul timp, vreo juma’ de oră, totul părea să meargă în favoarea noastră: feroezii deschiseseră scorul rapid la Budapesta, grecii se mişcau ceva mai bine decât gazdele pe Windsor Park dar ratau în draci, aşa cum tot în draci ratau Tricolorii pe Arenă, călărindu-i din primele secunde pe oaspeţii finlandezi, lăsând impresia că vor câştiga lejer.

Ce fu mai departe pe la Bucureşti aseară vă învit să citiţi la Toshiro, că eu, dacă m-apuc să rememorez şi pe-aici, încep să iau la şuturi tot ce prind – noroc, dacă pot spune astfel în asemenea cazuri, că-s accidentat iar la stângul! 😆

Păi cum, alea-alea, să ai parte de asemenea grupă, ba să mai prinzi şi singurul adversar care se anunţa redutabil într-o degringoladă halucinantă, iar tu să tremuri până în ultima etapă de calificări la gândul că e posibil să te trimită Feroe la baraj după ceea ce-avea să devină chiar derby???

Bine, “derby” e cam impropriu spus, că insularii sunt deja eliminaţi, dar pentru noi meciul e decisiv şi termenul în cauză dă bine în context, ce să zic… 😀

În fine, să credem în calificare şi să strigăm iar, ca de obicei:

HAI ROMÂNIA!

Deci weekend excelent s-avem toţi! 😉

Weekend cu meciuri de calificare

Sunt grămezi, dar pe noi ne interesează cele din grupa F.

Şi ce ne-ar conveni?

Păi, eu zic aşa: o victorie finlandeză în Irlanda, una grecească în Ungaria şi, desigur, una a noastră cu feroezii.

Bine, nu-i deloc normal nici să ne facem griji înaintea unui meci acasă cu Insulele Feroe, dar vedem duminică ce-o ieşi…

În rest, hai s-avem toţi weekend excelent!

Îngândurat cu ochelari

În felul ăsta l-au prezentat comentatorii TVR în timpul meciului cu Ungaria, la un PP – dar fix aşa, adică fără vreo inflexiune vocală care să sugereze vreo virgulă.

Amuzantă faza, dar asta nu m-a împiedicat să-l critic apoi, inclusiv pentru folosirea lui Stancu, adică exact motivul pentru care merită acum lăudat.

Şi-ntrucât se zvoneşte c-ar pleca de la Naţională, iar prin campania electorală se vehiculează ideea lucrului bine făcut, în cea pentru “Euro 2016” cred că Piţurcă, îngândurat cu ochelari sau zâmbăreţ şi fără, a făcut treabă foarte bună: selecţionerul cel nou ar pleca la drum cu o zestre de şapte puncte obţinute în primele trei meciuri.

Dar, bineînţeles, orice-ar fi mai departe, rămâne cum am stabilit:

HAI ROMÂNIA!

PS

Cam linişte-n română aseară pe Twitter după încheierea partidei – ce revărsare de-njurături şi glume de baracă s-ar fi produs dacă nu băteam la Helsinki! 😀

Nervocalmin

Iniţial am vrut să scriu câte ceva despre partida dintre România şi Ungaria abia mâine, să-mi tihnească şi mie weekendul şi să mă mai şi calmez între timp – apropo de calmat, reclama la medicamentul din titlu era al naibii de vizibilă pe stadion şi chiar ne amuzam spunând că e clar că băieţeii din tribune, fie ei români sau maghiari, ar cam avea nevoie, totul e să n-avem şi noi după meci!

Aiurea! Un fault acordat prea uşor – nici la baschet nu se dă aşa ceva! – de scoţianul pe care-l poreclisem deja Gollum şi oaspeţii egalează, făcând ca Naţionala noastră să nu câştige toate cele trei puncte date de mai toată lumea ca sigure.

Şi la faza asta mă simt nevoit să recunosc până şi eu, care-i tot iau apărarea selecţionerului în faţa celor extrem de mulţi cuprinşi de isteria demiterii, mai ales de la baraj încoace: Piţurcă a comis-o grav, atât prin ordinul de retragere din repriza secundă, cât şi efectuând schimbări mai degrabă neinspirate – Sânmărtean chiar şi accidentat pare să fie mai util echipei decât Tănase la capacitate maximă, ceea ce oricum nu se-ntâmplă în cazul lui acum, iar dacă tot vrei să-l scoţi pe-un Maxim în zi slabă şi-l ai la dispoziţie pe Keşeru, nu-l bagi pe Stancu, nu în perioada asta!

Selecţia în sine mi s-a părut rezonabilă, aici nu cred c-a zbârcit-o Piţi – în fond, a cam luat tot ce-i mai bun la fotbal la ora actuală şi-are paşaport românesc! Dar despre (încă) antrenorul României poate mai scriu şi altădată sau poate aveţi chef să discutăm pe la comentarii aici…

De remarcat şi că Finlanda e mult, mult mai tare decât credeam. Ieri, cu Grecia, ar cam fi meritat victoria… S-avem mare grijă marţi!

Oricum, rămâne cum am stabilit, normal:

HAI ROMÂNIA!

PS

Foarte tare faza cu suporterii veniţi dinspre Budapesta, moleşiţi înainte de meci, tolăniţi pe iarbă după ce-au fost îmbiaţi de autorităţi cu mici, bere, friptane, grătare în general! 😆