Poarta boilor

Românii din popor au o vorbă: te uiţi ca vita la poarta nouă.

Ei, cam aşa făcură şi hâldanii: şuturi ca demenţii într-o poartă care se deschidea invers. 😆

Ce-mi veni cu ăştia? Păi simplu: m-am trezit azi dimineaţă cu niscai interpelări dinamoviste, cum că n-am făcut decât egal cu “jidanii ăia” etc.

Da, răspund, corect – oaspeţii noştri evrei s-au prezentat foarte bine şi-au obţinut un egal meritat, care însă pe noi ne-a trimis într-o nouă primăvară europeană, dudă la care voi tot visaţi.

Aşa că hai weekend excelent s-avem toţi!

Advertisements

Steaua, victorie la Beer Şeva

Eram convins că-nvingem în Israel. După primele minute, însă, zic: stai aşa că nu-i aşa, e mult mai greu cu ăştia. Şi aflu şi eu de la TV că “ăştia” sunt campioni în ţara lor.

Ba şi marchează, doar că tuşierul vede ofsaid. De altfel, arbitrii au cam tras cu noi aseară – centralul n-a observat pe final un henţ al nostru în careul propriu care-nsemna, logic, penalty pentru ei.

Bine, nu-i cazul acum să ne dăm cu capul de pereţi, ca unii boromani, probabil – am avut şi noi parte de arbitraje defavorabile cu duiumul, deci stăm calmi.

Acum ne bucurăm c-am scos nouă puncte din nouă posibile într-o grupă europeană şi felicităm echipa pentru rezultat, dar în special pe Dică, Harlemică, Teşerică şi Costică, plus Niţă, desigur – ei mi s-au părut cei mai buni de la Steaua în meciul ăsta.

Hai weekend excelent s-avem toţi!