Real la Malaga, Juve cu Crotone

În Franţa, favorita mea sezonul ăsta, adică PSG, a pierdut titlul. Sau l-a cîştigat Monaco, dacă doriţi.

Dar în Italia şi Spania e greu de crezut că preferatele-mi o pot comite!

Serios acum – Real are nevoie de un singur punct la Malaga pentru a triumfa, iar Juve ia campionatul încă din penultima etapă cu o victorie acasă în meci cu Crotone.

Astea două sunt, printre altele, finalistele Ligii Campionilor 2017, deci firesc ar fi să cam facă legea şi-n plan domestic, ambele.

Hai weekend excelent s-avem toţi!

Advertisements

Preferatele mele, aproape finaliste

Sper să nu cobesc la faza asta şi să se-apuce Monaco sau Atleti de remontade spectaculoase, că şi-aşa aia barceloneză cu PSG m-a enervat la culme! Nu intr-atât încât să urlu ca tâmpitul în faţa Guvernului, dar orişicât.

Real şi Juve sunt, în mod evident, cele mai bune echipe din Europa la momentul actual, deci merită cu prisosinţă cîte un loc în finala de la Cardiff de pe 3 iunie.

O altă finală ne-aşteaptă şi pe la noi, sâmbătă, în sensul că, dacă Miriuţă e om de caracter, dinamoviştii se-ntorc cu coada între picioare de la Cluj: orice alt rezultat în afară de o victorie a CFR-ului poate fi considerat consecinţă de blat.

Şi mai avem o finală interesantă, chiar în ziua celei pe care-a câştigat-o Steaua în ’86: alegeri prezidenţiale în Franţa. Eu cred că va învinge Macron, dar mai vedem noi ce şi cum…

Hai weekend excelent s-avem toţi, comme d’habitude!

Ca la rugby

Vărul Keitel are o vorbă: sportul numit rugby e meseriaş pentru că acolo câştigă întotdeauna echipa care joacă mai bine.

Aşa şi Real aseară – i-au călărit madrilenii mei tot meciul pe concitadinii de la Atletico! Bine, au învins printr-un gol marcat abia pe final, însă victoria e cât se poate de meritată!

Chiar am avut parte de-o seară minunată, mai ales că s-a calificat şi Juve, ba a mai bătut şi Simona…

Acum mai rămâne ca şi Steaua să facă ceva treabă şi totul va fi perfect!

PS

La muţi ani, Geta, George şi tuturor celorlalţi care azi vă sărbătoriţi onomastica!

Mercato – vara 2013

Cred că spune multe despre presa românească faptul că, deşi există o groază de publicaţii specializate în sport, tipărite sau online, eu apelez inclusiv pentru informaţii din acest domeniu la un ziar generalist cum e Cotidianul.

Campionatul francez nu m-atrage din cale-afară, dar îmi aduc aminte că, în timpul unei convorbiri telefonice cu vărul Keitel de-acum câteva luni, descopeream cu uriaşă surprindere că o echipă de tradiţie ca AS Monaco evoluează în Ligue 2!

Acum a revenit în Ligue 1, finanţată de un miliardar rus şi, deocamdată, conduce ostilităţile pe piaţa transferurilor, cel puţin dacă luăm în calcul sumele vehiculate.

În fine, vă invit să lecturaţi şi voi textul semnat de Lucian Gheorghiu şi, dacă vreţi, să discutăm mai multe pe tema asta la secţiunea de comentarii.

PS

Apropo de calitatea presei sportive de limbă română, în articolul din Cotidianul pe care vi-l recomand e şi-un fragment edificator… 😀