Copa America – finala 2015

Trebuie să precizez din start că n-am urmărit îndeaproape competiţia în cauză pentru simplul fapt că foarte multe partide s-au disputat la ore imposibile; sau, dacă nu neapărat, s-au suprapus peste evenimente care mă interesau mai mult, ca emisiunea Starea Naţiei până să intre în vacanţă, de pildă. Ce-am făcut atunci? Păi m-am interesat de scoruri când se făcea dimineaţă-n Europa.

Asta până sâmbătă, când vărul Keitel, aflat prin Bucureşti peste weekend, a insistat să ne uităm la meciul din America de Sud. Ideea lui s-a dovedit, pănă la urmă, excelentă, aşa cum se-ntâmplă de multe ori, c-am asistat la un joc de calitate, însă îmi pare rău că nu l-am luat de-o “haripă” să-l duc într-un pub deschis recent în apropiere pentru a vedea meciul omeneşte, nu pe net, că numai net am de la Digi acasă.

În fine, despre desfăşurerea ostilităţilor puteţi citi mai pe îndelete în GSP, eu mă voi rezuma doar la a povesti pe scurt ce fu pe la noi: am stat geană pe monitor şi-am avut parte, repet, de-un joc plăcut, mai ales că nu era vorba de implicare emoţională. Bine, m-a întrebat N. pe la începutul vizionării dacă am o favorită şi i-am răspuns că Chile – pentru că echipament roş-albastru 😀 – dar că nu mă voi apuca să spumeg în stil boroman în caz c-ar învinge Argentina.

Mă rog, ce s-a întâmplat se cam ştie, cred: gazdele competiţiei au câştigat meritat trofeul după ce au executat mai bine decât adversarii loviturile de departajare. De ce spun “meritat”? Păi fix despre asta discutam cu văru’ – că duda cu “loteria” reprezintă un clişeu cam tâmpiţel, întrucât avem de-a face cu un criteriu sportiv cât se poate de ok, sau, oricum, mai corect ca rişca de pe vremuri: cine bate mai bine de la 11m se alege şi cu victoria, cazurile în care e vorba de noroc şi-atât în asemenea situaţii fiind extrem de rare, ba chiar inexistente, aş zice, că nici nu-mi vine-n minte vreunul!

Dar, că tot am amintit mai devreme de apucăturile unora “pe plane interne”, vorba mea într-o poezea parodică, să ne îndreptăm puţintel atenţia şi către ghiduşia asta – cât de serioasă o fi treaba, nu ştiu, dar ştiu, în schimb, destul de multă lume pricepută pe bune la fotbal, în frunte cu vărul Keitel cel tot invocat azi, care urlă de multişor despre niscai matrapazlâcuri înfăptuite pe la echipa aia tot de el poreclită Asociaţia Sportivă a Arbitrilor. 😉

Altfel, ca de obicei în zi de luni – hai săptămână excelentă s-avem toţi!

PS

En cas que vrea cineva să combată pe marginea celebrului deja referendum grecesc, sunteţi invitaţii mei s-o faceţi tot aici, că eu n-am chef să postez nimic separat pe tema-n cauză! 😀

Jack Fermecătorul

E atât de uşor să-l iei pe băsistul tipic, să-i zicem Sulică “MCV-Schengen” Frânaru de pe Facebook, şi să-i spui că el, care freacă menta la stat sau, mai grav, la o firmă care, în proporţie covârşitoare, face afaceri pe şpagă cu acelaşi stat, e de dreapta pentru că-i detestă pe întreprinzătorii privaţi – esenţa dreptei politice, de altfel! – care, ai dreq, îşi iau maşini din banii proprii şi nu stau la coadă la credit ca corporatistul obişnuit!

Din moment ce l-ai convins, îl vei observa cum pune urgent botul la tâmpenii de genul EBA e genială, Roberta cinstită sau Udrea virgină. Aşa că va ajunge foarte repede la concluzia că parlamentarii E răi, E prea mulţi şi hai dreq la referendumu’ care ni-l dă haiosu’ ăla dă Băsescu, dă-i în gâţi dă români!

Cam (h)asta e, mânca-v-aş, cu referendumu’ lu’ omu’ – e ca şi cum ar zice, vorba cântecului, uşor modificată: Sunt Terente! Ba nu, sunt Jack Fermecătorul!

Şaişapte, mă?

Beli-mi-aţi pula!

Unde gâţii mamii voastre doar şaişapte, jegurilor?

Am fost opt milioane, scârbelor!

Plus vreo patru fără curaj s-o recunoască!

Făcea-v-aş şi dregea-v-aş de infractori împuţiţi!

Peste trei milioane

Că tot ne-au înnebunit ziarele şi televiziunile cu începutul de an şcolar – n-ar fi interesant de observat că sunt aproximativ 3.200.000 (trei milioane două sute de mii) de elevi înscrişi?

Adică, în majoritate covârşitoare, minori.

Adică fără drept de vot!

Zic şi eu, nu dau cu parul…

Mărturia lui Ştefan Mihuţ

Cine este acest om, poate vă întrebaţi. Iată un fragment dintr-un interviu publicat de cotidianul.ro:

Am fos unul dintre participanţii activi la fenomenul Piaţa Univesităţii din partea Partidului Naţional Liberal. Încă de atunci reintrasem sub supravegherea Securităţii regrupate după decembrie 1989. Eu eram poreclit „ţărănistul” liberalilor, deoarece eram în relaţii foarte bune cu Corneliu Coposu şi unul din cei mai activi pro-monarhişti din tabăra liberală. După ce m-am instalat în Belgia, pe Corneliu Coposu şi pe Valentin Gabrielescu i-am găzduit de multe ori la noi acasă, în Belgia. Cu ei am şi organizat, în 1993, un comitet de primire a Majestăţii Sale Regele Mihai I de România la Hotel Novotel din Bruxelles pentru a participa la funeraliile Regelui Baudouin al Belgiei. Cât încă mai eram în România, am încercat să mă lupt politic de partea liberalilor. Am suportat şi devasterea de către mineri în iunie 1990 a sediilor partidelor istorice şi prigoana lui Iliescu împotriva intelectualilor şi a studenţilor. Regimul neo-comunist se refăcea şi securiştii se regrupau. Plini de avânt anti-comunist, noi încercam să îi deconspirăm. În 1991, am făcut o interpelare din partea liberalilor la comisia condusă de Nicoale Enescu, membru marcant al PNL în anii nouăzeci. Enescu conducea comisia de siguranţă naţională. În interpelarea mea, întrebam ce caută la conducerea Ministerului de Interne un torţionar notoriu ca generalul Ion Suceavă (care era şef la Corpului de Control al ministrului de Interne de atunci, Doru Viorel Ursu) şi ce caută un ofiţer acoperit al Securităţii ca Traian Băsescu la Ministerul Transporturilor, ins pe care îl cunoşteam foarte bine din perioada anchetei de la Constanţa din 1981. Pe Suceavă, unul dintre cei mai mari torţionari pe care i-a avut România, îl ştiam încă de pe vremea comunismului. Mă intersectasem cu el la diverse accidente importante care avuseseră loc în judeţul Argeş. Un individ agramat, făcut ofiţer superior de miliţie la apelul bocancilor (făcuse doar patru clase primare) şi care se remarcase în ochii liderilor comunişti şi ai Securităţii printr-un gest de un barbarism extrem. Trimis în misiune să lichideze rezistenţa anticomunistă din munţi, Suceavă a fost cel care l-a prins pe unul din fraţii Arnăuţoiu. Făcând exces de zel în faţa superiorilor lui de la Securitate, Suceavă, pe atunci simplu plutonier, i-a adus efectiv pe tavă capul tăiat al unuia dintre fraţii Arnăuţoiu şefului Securităţii din Piteşti. De atunci, a devenit ofiţer superior al Miliţiei, dar şi ofiţer acoperit al Securităţii. Deci, poziţia mea critică era faţă de numirea acestor două personaje în poziţii importante în stat: Suceavă şi Băsescu. Traian Băsescu tocmai fusese proaspăt numit în funcţia de ministru al Transporturilor în guvernul Petre Roman din 1991. Prietenul meu, Nae Enescu, a dat curs scrisorii mele şi a pus problema în comisia pe care o conducea la Parlament. Reacţia nu a întârziat să apară. Timp de săptămâni eram oprit de poliţie când circulam cu autoturismul meu. Ba mi se lua carnetul, ba mi se oprea talonul. Pe 17 mai 1991, generalul Suceavă mi-a dat telefon şi m-a invitat “la o cafea” la sediul Ministerului de Interne, unde lucra, repet, ca şef al Corpului de Control al ministrului de Interne de atunci, Doru Viorel Ursu. Când m-am prezentat la minister, mi-a dat actele maşinii. Totodată, a profitat de acest pretext pentru a-mi lansa avertismentul: „Ai început să superi foarte tare pe foarte multă lume. Nu mă refer la mizeriile pe care le-ai spus în Parlament despre mine. Dar văd că ai ce ai şi cu ministrul Băsescu. Şi asta de mult timp. Ori te cari cât mai repede din ţară, ori eşti mierlit…”. Nu am luat în seamă ameninţarea. Dar, la câteva săptămâni, când mă întorceam acasă, în holul blocului, pe întuneric, am fost atacat şi bătut crunt de doi indivizi. Am decis că trebuie să îmi protejez familia, soţia şi copilul, şi am plecat cu Dacia mea în Suedia şi apoi în Belgia, unde am cerut azil politic.

Insist – citiţi textul integral pe site! E o lectură extrem de interesantă şi poate fi edificatoare mai ales în cazul tolomacilor care încă înghit gogoaşa cu “dreapta băsistă” – măcar acum să le vină mintea la cap!