Bucureşti – Albena 2017, acum cu autocarul

Am făcut pentru prima oară figura în cauză şi, sincer vă zic, ne-a plăcut la nebunie! Serios – nu tu volan şi oboseală, stai ca belfăru’ şi admiri peisage, mai bagi un senviş, chestii de-astea. Bine, e mai greu să tot soliciţi opriri neprogramate, dar, în mod normal, nici mare bai nu-i.

Ce vedeţi mai sus e o poză făcută de mine ca s-arăt lumii cum călătorim noi, anume c-un rucsăcel pentru amândoi. E drept, Blonzimea-mi mai ducea cu ea separat şi sacoşa de plajă made by Costică, asta ca nu cumva să se-apuce al dvs. cu stimă să urle după haleală pe drum.

Procedura care-i? Păi ghida noastră – simpatică, blondă şi creaţă, că tot era curios un prieten – s-a întâlnit cu noi toţi în faţa Parlamentului, ne-a îmbarcat şi cam asta fu: direcţia Giurgiu, ajuns la frontieră lejer, trecut iar lejer, popas la un OMV pentru ceva chestiuţe, apoi fuga spre Varna. Apropo, Parlamentul e ăsta, în caz că se-ntreba careva:

La Odessos, c-aşa-i zicea portului pe vremuri, cei care mergeau către Burgas – şi-n staţiunile de la sud – s-au mutat în alt autocar. Noi ne-am continuat drumul spre nord, spre Balcic – aşa-i traseul.

Şi-am trecut, cam fără să vrem, şi prin ceea ce bănuiesc a fi staţiunea Sf. Constantin şi Elena. Dar măcar am ginit acolo un restaurant abandonat şi năpădit de bălării. Desigur, nu m-am putut abţine şi-am băgat urgent o foto:

Până la urmă am reuşit să-i depunem pe cei câţiva inşi cu treburi pe la Nisipuri, printre care şi un cuplu cu care făcuserăm la plecare schimb de locuri involuntar, şi-ajungem, în fine, la destinaţia noastră: Albena.

Aici, plin de haioşenii, doar că le povestesc eu după altă vacanţă, asta de Sf. Maria. Hai weekend excelent şi săptămână minunată s-avem toţi, plus toate cele cuvenite sărbătoriţilor perioadei!

Pe la Hanu’ lu’ Manuc

Cu vreun deceniu şi mai bine-n urmă, era locul nostru de bază – al nostru adică o gaşcă mare şi frumoasă. Prin 2004, de pildă, veneam destul de des cu colegii de echipă direct acolo de la Buftea, spre seară, că ziua de filmare e mai lunguiaţă decât una de lucru normală, mai ales dacă aveam ceva de aniversat.

Profitând de vizita bucureşteană a Vărului Keitel, am descins iar la superbul local şi ne-am întâlnit şi cu un prieten universitar. Evident: berici, mici, papanaşi, tort…

Şi despre mici voiam să vorbesc: îmi plăceau mai mult înainte. Deci îmi plăceau mie, nu spun că erau mai buni – aviz amatorilor şi blogăraşilor care, în loc să-şi dea cu părerea doar, bagă verdicte la greu în te miri ce domenii fără să aibă defel competenţe!

Ei, apropo de competenţe, eu, fără a fi total ignorant în materie de politică externă, am preferat să tac şi să-i ascult pe amicii mei dezbătând probleme de gen. Până când s-a ajuns la cea românească şi ordonanţa ploii.

Moment în care o spun pe şleau: bre, maifrenzilor, voi vă daţi seama că duda aia e doar un pretext pentru diverşi frustraţi de-a face mutre că nu le convine rezultatul alegerilor, da? Şi insist: plus că-s convins că 90% dintre ăia de-au ieşit în stradă pasămite din cauza respectivă nici măcar n-au citit textul cu pricina!

Bineînţeles că mi-au dat dreptate ai mei, însă două dudui de la o masă alăturată mi-au aruncat priviri tăioase: huo, pesedistule, puteam desluşi în ochişorii lor. Bine, fă, răspund în gând şi plec la budă.

Altfel, atmosfera fu chiar plăcută, servirea mişto, toate cele bune – în mod normal vă veţi simţi foarte bine la Han în special dacă nu daţi peste ceva tefelei isterici… 😉

Hai weekend excelent s-avem toţi!

La munte în minivacanţă – varianta decembrie 2016

Bine, ea începe încă din noiembrie, de Sf. Andrei, când, aşa cum frumos ne-au obişnuit autorităţile de ceva timp încoace, se cam leagă sărbătoarea Ocrotitorului României cu Ziua Naţională; ba chiar, dacă se-ntâmplă şi-un weekend pe-aproape, se pupă peste vineri şi cu ăla şi, uite-aşa, meseriaş, iese de-o escapadă la munte pentru noi!

Perspectiva acestui sejur alpin mă-ncântă într-atât, încât nu prea m-am supărat că Steaua făcu doar egal aseară cu Botoşani, acasă. Dar nici n-aveam cum să nu menţionez noua boacănă a băieţilor lui Reghe.

Revenind la minivacanţa noastră montană, colegii mei – de fapt colegul Blonzimii şi iubita lui, tot blonzime şi ea, Blonzimea Doi, să zic aşa 😀 – vor la schi. Acum, eu m-am uitat la ceva buletin meteo şi cic-ar fi rost de ninsori prin Bucegi zilele astea, dar om vedea ce zăpadă fi-va efectiv pe părtii…

Sincer vorbind, pe mine, o dată instalat la gura sobei cu berică rece şi friptane sfârâind, cu greu mă mai urneşti pe coclauri către diverse activităţi pe frig în aer liber! Dar, na, oi face şi eu un efort, la o adică… 😉

Noi pe-aici ne revedem cu articolaş pe luni, cel mai probabil, că eu sigur nu-mi iau vreun laptop după mine şi cred că nimeni altcineva n-o va face – corporatişti, corporatişti, da’ nici chiar aşa! 😆 – iar de pe telefon nu-mi prea place să postez pe blog. Aşa că, pân’ atunci, toate cele bune şi urările cuvenite:

LA MULŢI ANI, ROMÂNI! LA MULŢI ANI, ROMÂNIA!

Şi săptămână minunată s-avem toţi, desigur!

Vreme Bună All Inclusive

Plus. Că aşa îi zice regimului de masă contractat de noi, AI+, c-am fi luat noi tot UAI, dar nu mai era disponibil nicăieri anul ăsta. Ce reprezintă acel “+” de-acolo? Accesul la bodega de pe plajă, mi s-a spus, ceea ce nu-i puţin lucru, desigur, dar tot un artificiu de marketing mi se pare, ca să mai estompeze din dezamăgirea ăstora ca noi, obişnuiţi cu Ultra, la vederea ofertei.

Mă rog, revenind la subiectul de bază, care-i faza: într-una din primele zile ale acestui sejur, nişte prieteni aflaţi la Neptun care-şi programaseră o excursie la Balcic, ne întreabă cum e vremea pe la noi la bulgari. Maifrenzilor, răspundem, la all-inclusive am comandat tot ce se putea, că de-aia-i zice aşa, deci inclusiv vreme bună!

Şi chiar aşa a fost! Cred c-am prins nişte norişori o singură dată, când ne-au vizitat ceilalţi amici despre care v-am spus, chiar pe plajă. Dar asta chiar ne-a plăcut, că tocmai ce băgasem o zi din aia cu oră de vărf la jumate, de fapt ore, cam între 11 şi 3, când arşiţa e totală şi eu obişnuiesc să sar pe sub umbreluţe pănă la malul apei. Zic doar de mine, că Blonzimii îi place să păşească pe nisipul fierbinte, ea consideră ghiduşia terapie pentru tălpi!

De altfel, după o altă astfel de zi cu prânz sub soarele dogoritor, observând un afiş în faţa unui restaurant peste drum de staţia de autobuz care merge către Zona Parc, aşa cum e denumită cea în care se găseşte şi Hotelul .Com, îmi zice: uite, spectacol, Dans pe Jar, mâine seară, venim şi noi! Da, da, sigur că da…

Dar apropo de sărit din umbră-n umbră pe plajă când arde nisipul, ne-am întreţinut iar prin faţa camerei cu o broscuţă – nu-s foarte convins c-o fi aceeaşi de-acum trei ani, că fu şi-atunci una, dar cert e că ne-am amuzat şi de data asta: eu am făcut niscai poze cu batracianul, timp în care consoarta-mi a intrat în vorbă cu vecinii basarabeni cărora le-a furnizat poezii pentru copii, iar fetiţele vecinilor bulgari de care am mai amintit s-au distrat de minune cu fiinţa, imitându-i salturile şi rîzând fericite, cel puţin până când părinţii le-au trimis la culcare.

Şi trebuie să spun două vorbe şi despre acel rîs absolut fenomenal, seamănă de numa’ cu cel scos de mingiuca luată de noi suvenir după gestul devenit deja tradiţional, cel de-a o lăsa pe cea mare, “oficială”, de volei, acum rozalie şi cu palmieri mov, în portbagajul unor prieteni pentru a fi cadorisit un copil care să se bucure de ea pe îndelete.

Şi da, cred că trebuie se repet, staţiunea asta e perfectă mai ales pentru familiile cu copii! Şi putem discuta, inclusiv despre acest aspect, dar şi despre orice altceva legat de Albena care v-ar putea interesa, pe la comentarii. Dacă aveţi chef, desigur… Hai weekend (prelungit) excelent s-avem toţi!

Ora de bere, ora de bere, ora de bere – zece fix!

Atunci se termină micul dejun, se deschid barurile din proximitatea hotelului – atât cel cu tuia de care v-am mai povestit, cât şi cel umbros, Lobby pe numele său oficial – şi începe programul de animaţie la piscină. Sau piscine, v-am mai zis că-s mai multe.

O fi sau n-o fi o-ntâmplare, dar eu de fiecare dată când am prins startul acestei animaţii s-a nimerit ca muzica să fie aceeaşi, o melodie vioaie, săltăreaţă, care-mi rămânea în memorie un timp, apoi aveam nevoie de niscai alte elemente pentru a-mi reveni în minte.

Într-una dintre dimineţi am decis la cafea – Blonzimea cafea, că eu cappuccino – şi brânzeturi şi fructe să stăm la piscină în prima parte a zilei, să luăm prânzul la restaurantul clasic şi să mergem abia spre seară la plaja cu nisip, când se mai răcoreşte şi sunt valuri mai mari, chiar dacă depăşim ora patru după-masă.

Stând eu ca şopârla pe un şezlong la soare – chiar am întâlnit într-o zi o şopârlă pe o alee din complex! – şi făcând revista presei online şi-a blogurilor pe care le vizitez mai des, văd cum Toshiro îi cam aduce cu picioarele pe pământ pe dinamovişti, care nu recunoşteau sub nici o formă c-ar fi putut fi blat cu Astra în prima etapă.

Şi-ncep să silabisesc în ritmul piesei cu pricina: UE Di-na-mo, UE Di-na-mo, UE Di-na-mo – tra-la-la! Apoi am observat că merge şi cu fraza folosită pentru a intitula articolaşul de azi şi că parcă se potriveşte chiar mai bine, că doar berea şi marea merg mână-n mână, cum se spune, dar duda cu echipa poliţiei politice tot apucase să stărnească niscai zâmbete prin jur.

De berea propriu-zisă, ce să spun, mie mi se pare mai mult decât ok, deşi destui susţin c-ar fi cam pişwasser: e la dozator – pe el scrie Slavena, pe butoaie am văzut inscripţionat numele Kameniţa – e rece şi slabă. Repet, mie mi se pare că e aşa cum trebuie să fie berea pe litoral, mai ales pe caniculă.

Însă despre vremea comandată parcă şi ea în pachetul all-inclusive, probabil mâine iar şi-acum toate bune tuturor!