Fantezie cu vişine

Aşa se numeşte minunea cu care m-a binecuvântat Blonzimea, un tort de basm făcut de soţia unui coleg de-al ei de birou.

Că da, noi aşa obişnuim, să ne-apucăm de sărbătorit în seara din ajunul aniversării în sine – exact, abia azi fac 41! 😀

Şi ce cadou mai frumos – pe lăngă tortul de care vorbeam, desigur – puteam primi decât o victorie senzaţională a României?

Hai weekend excelent s-avem toţi!

Advertisements

După victorie

S-a rezolvat cea mai importantă problemă dintre cele pentru care am luptat cinci ani mai bine…

Bun – şi-acum? întreb.

Acum te-apuci şi-ţi faci dracului meseria! îmi răspunde.

OK! Asta era şi ideea mea. Dar voi mai fi în stare, după tot acest amar?

Oi fi, n-oi fi… Tu încearcă!

Uite, personajele tale sunt tot acolo: ăla cu “I’m an American citizen so vreau a glass of apă, fă!” şi căpşunarul care visează să culeagă portocale şi coafeza şi… Hai că poţi!

Mulţumesc, Blonzime, dar vedem…

Deocamdată încă desenez.

Simona Halep dă savoare oricărui răsărit de soare

Mai în glumă, mai în serios, chiar putem parafraza astfel celebrul slogan publicitar – reuşitele acestei fete pe terenurile de tenis ale lumii sunt absolut fenomenale şi-ar trebui să se transforme de la sine în exemple motivaţionale pentru fiecare român!

Legat de finala de-aseară de la Indian Wells, doar o poză…

ZambetSimonaIndianWells2015

…şi cam atât:

BRAVO, SIMONA!

Despre Steaua – Viitorul sau Barcelona – Real, chiar nimic – prea a fost mişto victoria româncei noastre, care-a eclipsat-o, fie şi parţial, pe merituoasa luptătoare sârboaică Jelena Jankovici, ca să vă distrag atenţia cu prostioare microbistice… 😉

Hai săptămână minunată s-avem toţi!

PS

La mulţi ani! – în ordine cronologică: Alina (vineri) + Bogdan, Daniel (ieri) + Elena, Victor (azi).

Încă un meci slab al Stelei, dar măcar victorie

Cam la asta s-ar putea rezuma un răspuns concis dat cuiva care n-a văzut meciul şi doreşte să afle ce s-a întâmplat aseară în Ghencea.

Să dezvoltăm, însă, puţin şi să observăm faptul că elevii lui Gâlcă au reuşit performanţa de-a juca împotriva lui CFR Cluj chiar mai prost decât au făcut-o cu Rapid, Craiova sau Petrolul recent!

Am văzut ieri nişte stelişti bezmetici, neinspiraţi uneori şi deseori exagerat de nervoşi. La Bourceanu am remarcat o chiflă de zile mari şi multe pase la portar, Varela a părut mai bun în atac decât pe postu-i din apărare, Chipciu mai are puţin şi face ca frizerul din banc de câte ori nu-i iese nimic etc.

C-am adus vorba de antrenorul stelist, să-i urăm omului la mulţi ani şi toate cele cuvenite de ziua lui, dar să nu ne prefacem că nu vedem ceea ce este evident: echipa nu merge deloc bine sezonul ăsta, mai ales după plecarea componenţilor axului central orientat către poarta adversă – Szukała, Sânmărtean, Keşeru.

De partea cealaltă, ceferiştii clujeni şi tehnicianul Trică merită sincere felicitări pentru evoluţie – nu ştiu câţi dintre noi se aşteptau la atâta dezinvoltură din partea lor, în special după ce-au comis-o grav acasă cu Pandurii!

Acestea fiind spuse, hai săptămână excelentă pentru toţi!

PS

Încă o dată la mulţi ani doamnelor şi domnişoarelor! + La mulţi ani, Jimmy! (ieri, lui Gâlcă i-am urat tot în text) + La mulţi ani, Bianca! + La mulţi ani, Gabi! (azi) + La muţi ani, Radu! (onomastică, de Mucenici)

Steaua – şi-n semifinalele Cupei Ligii

M-am uitat şi eu la meciul de-aseară – şi fix asta e formularea corectă, că de văzut, cel puţin la televizor, nu s-a văzut mare lucru: s-a putut distinge doar vag, prin ceaţa ieşeană, ceva fotbal, acolo, din care-a rezultat însă o victorie clară a campionilor.

Concluzia principală pe final de an: Steaua lui Gâlcă e sub Steaua lui Reghe, zbârcind-o la extern şi din cauză că nu prea au adversar la intern.

Acum, văd că oficialii clubului militar (?) sunt optimişti, anunţând cel puţin un sezon primăvară-vară 2015 mult mai bun decât cel de toamnă-iarnă 2014, ceea ce nici n-ar fi chiar aşa greu de realizat când acesta din urmă fu cum fu, adică mult sub aşteptările suporterilor stelişti. Ce se va-ntâmpla exact, vedem la vremea respectivă. Oricum, repet încă o dată, iar şi din nou, rămâne cum am stabilit:

FORZA STEAUA!

Şi tuturor săptămână minunată, comme d’habitude!