Frumoasă finala CMC 2016!

Vorbesc, desigur, de Campionatul Mondial al Cluburilor. La fotbal. La Europenele de handbal nu m-am mai uitat după ce fetele noastre şi-au luat-o de la daneze.

Pe scurt – Real a jucat cam în dorul lelii, Kashima Antlers cu maxim entuziasm. Dezvoltând un piculete – aşa cum observa şi comentatorul TVR, s-au văzut în prestaţia japonezilor de ieri inclusiv trasee bine puse la punct, deci faptul c-au şi condus la un moment dat pentru câteva minute sau ducerea meciului în prelungiri n-ar mai trebui să pară deloc treburi surprinzătoare.

Mă rog, madrilenii mei au căştigat până la urmă, oarecum normal.

Cum tot normală mi s-ar fi părut o victorie la scor a Stelei cu Timişoara, cu o zi mai devreme – ce-a ieşit, am obsverat cu toţii, cred: ai lui Reghe au învins greu de tot ultima clasată… Dar despre asta, ca şi de bătuta încasată la Iaşi de Dinamo sau faza cu Pandurii pe gheaţa de la Mureş – la comentarii, dacă vreţi. 😉

Acum hai săptămână minunată s-avem toţi!

Steaua, tot pe primul loc, chiar şi furată cu Dinamo!

Miercuri seară, când fu meciul în care Steaua s-a aflat în ciudata postură de oaspete pe Arenă, pe la noi se spuneau poveşti la gura sobei, ba se frigeau şi niscai hamburgeri pe plită, marca Blonzime!

Noroc cu un prieten dinamovist, că el mi-a reamintit prin SMS de partidă – se bucura, deci intru pe Twitter să aflu adevărul de la niscai neutri: exact cum îmi imaginasem că se-ntâmplase de fapt, steliştii jucaseră ceva mai bine, dar căţeii conduceau la pauză…

A doua zi aveam să aflu încă vreo câteva detalii semnificative: Haţegan refuzase acordarea unui alt penalty clar pentru ai noştri, pe-ai lor îi iertase de măcar o eliminare la Nedelcearu şi, în general, tolerase jocul la rupere practicat de gazdele din foaia de joc.

Păi, băi nenică, în condiţiile astea, pe bune, statisticile invocate de unii, ca Cristi Geambaşu, de pildă, nu mai au nicio relevanţă: la un foarte probabil 2-0 pentru Steaua şi cu cel puţin un om mai puţin, ai lu’ Andone, şi-aşa praf, nu mai egalau nici în visele cele mai umede, iar de întors rezultatul ce să mai vorbim… Ba, mai mult ca sigur, prin partea secundă s-ar fi chinuit să evite o altă umilinţă administrată de-ai lu’ Reghe!

În fine, asta-i situaţia acum, ce-i pe tabelă rămâne şi cu asta basta: Viitorul a avut şansa de-a deveni lider pentru o zi şi-a profitat de ea, câştigând lejer cu Craiova, chiar dacă oltenii făcură ceva scandal. Sincer, acum, ăştia ai lu’ Hagi mi-s chiar simpatici, nu m-ar deranja să ia ei titlul, fie şi-n dauna Stelei!

Mă rog, vedem ce-o fi lunile următoare… Până una alta, e de precizat c-am sărit peste întâlnirea cu Pandurii – am ajuns în Bucureşti ieri către seară, am băgat rapid o ciorba acră, m-a luat somnul pe la şapte şi-un pic şi-am dormit buştean pănă azi dimineaţă! Când am intrat, normal, pe GSP să văd scorul. Apoi pe Digi pentru rezumat: victorie destul de uşoară, ce să zic… Ar fi mişto să-i bată şi Gazul pe dinamovişti azi, nu?

Hai săptămână minunată s-avem toţi!

Steaua cu Sparta Praga pentru ChL2016-2017

Avem tragerile la sorţi pentru cupele europene şi ştim ce şi cum cu echipele româneşti, deci.

Ieşenii îi vor întâlni pe ucrainenii de la Oleksandriya, asta dacă trec de haiducii croaţi; Viitorul lui Hagi dă piept cu belgienii de le Gent; Pandurii se vor lua la trântă cu învingătorii dintre Maccabi Tel Aviv şi Kairat Almaty. Asta în Europa League.

În Champions League, Astra joacă mai mult ca sigur cu Copenhaga, pentru că mi-e greu să cred că nord-irlandezii de la Crusaders au forţa necesară pentru a ajunge, până la urmă, să se bată cu şumudicii.

Iar ceea ce interesează pe mai toată lumea vine acum: Steaua cu cehii de la Sparta, primul meci în deplasare. Văd că mulţi sunt extrem de optimişti, dintre ai noştri. Să sperăm ca au dreptate – pe mine, unul, meciurile steliştilor din amicalele de pregătire nu m-au convins.

Dar, logic, aşa cum ne-am obişnuit, nimic nu-i mai reconfortant în asemenea situaţii decât să strigi din tot sufletul:

FORZA STEAUA!

Şi, desigur, weekend excelent s-avem toţi!

Scrumbiile sar din apă…

Hristos a Înviat!

Am petrecut Paştile călătorind prin jurul Bucureştilor, vizitând şi niscai mănăstiri superbe: Pasărea, Cernica, Snagov, Căldăruşani, chiar în ordinea asta – detaliem, dacă vreţi, pe la comentarii.

Revenit acasă aseară, aflu că Leicester a câştigat matematic titlul şi mă bucur. Ceea ce, desigur, nu s-a întâmplat după meciul Stelei cu Pandurii, cand a luat şi Astra campionatul la noi.

Atunci, duminică seară, după meci, o dau pe caterincă pe Twitter şi mă amuz teribil cu Blonzimea, absolut încântătoare – comentatorul TV zice că trebuie să fie bucurie mare pe malul Dunării, la care ea: da, scrumbiile sar din apă…

Hai săptămână minunată s-avem toţi!

Weekend bunicel pentru Steaua

Zic doar “bunicel” pentru că ar fi fost într-adevăr bun dacă o făcea de oaie Astra cu ASA în deplasare. Bine, mari speranţe n-am avut eu legate de meciul de la Tg. Mureş de aseară, plus că l-am văzut numai când băgau reclame pe un alt post, dar ăsta e motivul amânării acestor rânduri pentru azi: am vrut să văd mai întâi ce se petrece şi pe acolo.

La Steaua cu Viitorul m-am uitat nu tocmai atent, printre cântece de petrecere, aflat la un chef de Florii fiind şi sărbătorind, evident, multe Flori aflate pe domeniul cu pricina, dar suficient cât să-mi aduc iar aminte că băieţii lui Reghe puteau şi ar fi trebuit să câştige în asemenea manieră mai toate meciurile disputate în sezonul 2015-2016, sau măcar pe toate cele din playoff.

Duminică seară, deja reveniţi în frumoasa Capitală, m-am băgat cu Blonzimea la un film cu Kevin Costner. Pe postul TV cu poate cele mai multe pauze publicitare difuzat, am profitat şi-am mai aruncat câte o geană pe la Tg. Jiu, să văd dacă Pandurii şi Dinamo reuşesc să se încurce reciproc. Şi fix asta s-a întâmplat, aşa că un loc secund pare asigurat şi pentru Steaua – da, ştiu, noi nu suntem niciodată mulţumiţi cu aşa ceva, dar nici n-avem ce face acum!

După cum probabil aţi observat, m-am cam calmat în privinţa titlului, pe care cred că-l va lua Astra, deşi nu-l merită şi-am să tot repet asta! În primul rând, am îndoieli serioase în privinţa capacităţii steliştilor de a câştiga ambele partide rămase de disputat în această ediţie de campionat. Apoi, sunt convins că dinamoviştii n-au nici cea mai mică intenţie de a-şi apăra şansele corect cu giurgiuvenii, există chiar un precedent recent în acest sens, iar dacă totuşi, prin absurd, o vor face şi vor învinge la Giurgiu, suporterii lor sunt în stare să-i linşeze! Sau măcar să-i alerge de-acolo până prin Floreasca, precum rapidiştii pe favoriţii lor pe calea ferată.

Acestea fiind zise, hai săptămână minunată s-avem toţi!