Victorie si calificare la Euro 2016

Până pe la golul lui Maxim, pe bune de nu m-am gândit de câteva ori că Tricolorii sunt în stare s-o comită şi nu voi putea folosi titlul de mai sus!

Am urmărit meciul de la Torshavn pe de o parte cu emoţie, pe de alta pregătit să-i iau la şuturi verbale pe-ai noştri dacă pierdeau şi locul secund în asemenea grupă!

În fine, s-a terminat bine pentru noi, ba ne-a mai ajutat şi Grecia în eventualitatea vreunei boacăne prin Feroe, iar pentru această reuşită ar fi cazul să-i mulţumim şi lui Piţurcă, vorba unuia dintre verii Keitel – bine, el s-a exprimat mult mai plastic la adresa celor care-au sărit în capul selecţionerului dupa egalul cu Ungaria de la Bucureşti, dar nu vreau să reproduc aici tot ce-a spus. 😀

Şi-apropo de unguri – sunt şanse să meargă şi ei direct în Franţa, dacă Spania îşi respectă blazonul şi pleacă neînvinsă din Ucraina; e drept, s-ar putea să fie mai complicate calculele aici, de-aia nici nu m-apuc acum de ele, plus că-s ocupat cu sărbătoarea calificării noastre:

HAI ROMÂNIA!!!

Şi săptămână excelentă s-avem toţi!

Advertisements

Azi avem meci cu Grecia

Mai întâi, câteva cuvinte şi despre partida de vineri: două echipe slăbuţe, românii mult mai buni ca ungurii. Gata! 😀

Ce şi cum diseară? Păi tot România ar fi normal să fie echipa mai bună, dar să şi câştige acum! Ce va fi pe Arenă, vom vedea.

Şi gata iar, că avem destule treburi de rezolvat până la ora meciului… 😉

Oricum, rămâne cum am stabilit:

HAI ROMÂNIA!

Şi, desigur, săptămână excelentă s-avem toţi! 😉

De la Bansko la Bucureşti via Sofia

Normal că m-au enervat aseară steliştii, dar între timp m-am mai calmat – iar despre meci vă invit să citiţi la prietenul Toshiro cam tot ce-aveam şi eu de spus – aşa că merg mai departe cu povestea de vacanţă.

Ne-am cazat, cum precizam şi ieri, la un hotel care ne-a plăcut enorm. Am băgat urgent potol, apoi ne-am mutat pe terasă: câteva berici noi, cate un cocktail fetele, poze cu munţii sub luna plină şi profitat ca lumea de Wi-Fi – mergea de nu se poate şi trebuia să ştim ce fac românii prin Europa!

Înspre miezul nopţii ne retragem întru somnică în vastele noastre apartamente. Vorbesc serios – unde-au înnoptat amicii noştri erau două camere, iar garsoniera noastră i-a plăcut atât de mult Blonzimii încât s-a apucat de pozat încăperea, măcar pentru a ne aduce aminte câte ceva din cele ce ne-au făcut să decidem că vom reveni la Bansko.

Micul dejun? Excelent şi aici, cu nişte cărneturi chiar faine – da, ştiu, eu brânzoman, mă pretez la aşa ceva… Na, că mă!

După alte câteva cafele pe terasă, aşteptând să treacă ploaia în timp ce Blonzimea bagă o saună rapid, eu trag o poză la fel din buza maşinii…

DSCN0585

…şi haidem la Sofia, deşi cred că prin Plovdiv era mai de-a dreptul spre Bucale.

Ideea era să ocolim pe centură, să ne oprim eventual la o benzinărie sau ceva popas pentru a băga la maţ, însă gaşca optează pentru centrul capitalei Bulgariei.

Bun şi-aşa, zic, neavând chiar nimic împotrivă, mai ales că ştiam prin zonă ceva patiserii de unde ne puteam aproviziona cu niscai plăcinte ciuperceşti, undeva la vreun euro bucata sănătoasă.

Doar că, neah, parcăm nici mai mult nici mai puţin decât la Grand Hotel! Unde observ eu c-au mai poposit cu ocazia unor diverse filmări un Antonio Banderas, o Hilary Swank… Şi glumesc: bă, faceţi-mi şi mie o poză, să le-o lăsăm ăstora!

Rîsete, chestii… Şi vine haleala. Şi halim: doamnelor şi domnilor, ţin să vă spun că totul a fost delicios – dacă îmi vor permite amicii noştri, poate că voi posta cândva şi poze, că nu s-au putut abţine şi-au făcut şi de-astea!

Plătim şi… na problemătă: ploaia pe care-o lăsaserăm în urmă la Bansko ne-a prins la Sofia!

Băi, dar aşa ploaie care să ne păstreze în incintă…

Iar lumea vrea acum la budă – şi buda full! Adică două buzi, una pentru tipe, una pentru tipi, plasate în zona cofetăriei, la care aveai acces, culmea!, pe baza unui card primit de la personalul localului.

Întreb un ospătar: frăţie, în asemenea hotel, doar două buzi la cârciumă??? Da, zice. Şi mai există acolo, acolo şi-acolo… Why do you ask?

În momentul ăsta am stabilit, mai ales după experienţa numită Balcic acum vreo doi ani şi ceva, că bulgarii chiar n-au nicio treabă cu engleza, cel puţin cu aia vorbită de mine!

Reuşim să ne cărăm la maşină, că se mai domolise ploaia aia infernală. Şi, evident, în Sofia e fix ca-n Bucureşti când plouă: se circulă bară la bară.

Ieşim, totuşi, spre Ruse, circulăm chiar ok până la frontieră, unde ne aşteaptă o coadă de zile mari. Sau nopţi, că era deja noapte…

Bun, când în sfârşit ajungem să achităm taxa de pod, aflu că bulgarii nu acceptă lei. Leva nu mai aveam, iepuroi doar bancnote mari, deci mă dau jos înjurând de numa şi merg să schimb.

Trecem şi de duda asta şi suntem opriţi fix la jumatea măreţului pod aflat în reabilitare, cu tăbliţa pe care scria ROMÂNIA deasupra noastră.

Şi stăm, şi stăm, şi stăm… Şi sună Mama!

Hei, ce faceţi, pe unde sunteţi?

Păi, uite, pe la jumatea Dunării…

Aoleu! Ce-aţi păţit?

N-am păţit nimic, îţi dai seama că, oricât de bun înotător aş fi, n-aş putea vorbi în acelaşi timp şi la telefon! Ne-or da ăştia drumul în vreo zece minute…

Ne-au dat în vreo oră, de fapt, apoi am luat-o la goană spre Bucureşti. Cam cinci kilometri, că iar ne-a prins ploaia şi până prin Berceni am mers cu viteză de birjă, că nu vedeam mai nimic în faţa ochilor, ploua efectiv cu găleata!

În fine – McDonald’s pentru pui şi hop acasă!

Şi-n ciuda celor petrecute pe ultima parte a traseului către ţară, ne gândim: vom reveni şi la Bansko şi la Platamonas şi la Sofia cu cea mai mare plăcere!

Hai weekend excelent s-avem toţi!

La revedere, Platamonas! Bun găsit, Bansko!

De data asta m-am trezit la prima oră, ca să profit, totuşi, de pontul cu răsăritul vândut de omul ăla. Coboară şi Blonzimea cu mine şi ne-aşezăm pe terasă, lăngă piscină. Şi aşteptăm.

Pe lângă noi mai trec vreo câţiva inşi, majoritatea români, care se-ndreaptă grăbiţi spre plajă. Cum oamenii păreau să ştie mai bine despre ce e vorba, ne luăm după ei şi observăm că soarele deja răsărise, doar că era mascat, din unghiul nostru, de o umbrelă. 😆

Bineînţeles, telefonul meu era deja full şi mi-am dat seama de asta fix în acel moment, aşa că l-am folosit pe-al Blonzimii pentru vreo douăj’ de poze cu mingea roşie (sau roz, în fine) care devenea uşor-uşor gălbuie. Una dintre aceste poze a apărut pe blogu-mi imediat după revenirea din concediu, adică acum două săptămâni şi-un pic, mai exact. În consecinţă, azi o pun pe-asta…

IMG_20150730_065352

…făcută din holul hotelului, în drum spre cameră, înainte de a coborî iar pentru micul dejun bufet pe care gazdele noastre îl pregătiseră deja undeva în stânga cadrului, la restaurant, deşi m-aş îndoi să poată cineva observa aici brânzeturile şi celelalte bunătăţi cu care eram răsfăţaţi în fiecare dimineaţă.

Apoi decidem să ne bucurăm cum se cuvine de cele câteva ore rămase până când fi-vom nevoiţi să predăm camerele şi ţuşti în mare, făcând cu mâna din apă către avioanele utilitare care zburau destul de jos deasupra noastră – le auziserăm noi mai devreme, ba văzuserăm şi un elicopter care purta o nacelă-recipient, dar a fost nevoie ca amicul V. să confirme:

Bă, a izbucnit un incendiu aseară târziu în pădure, de la noi de pe balcon se vedea bine de tot, iar ăştia sunt pompieri, uite, aterizează…

Amerizează! simt nevoia să-l corectez.

Aşa… amerizează, iau apă şi duc acolo, unde e nevoie.

Aha! fac şi ne continuăm bălăceala şi nu ne mai dăm duşi…

Până la urmă a trebuit să predăm şi camerele pe la prânz, ne-am luat la revedere de la Marea Egee, eu hotărît fiind să existe o asemenea revedere foarte curând, apoi de la lume, de la care-am luat şi nume – barmaniţa Katerina, fata de la terasa de lângă piscină, Eleni, ospătarul Iorgos (culmea, pe cel cu pontul n-am aflat cum îl cheamă că nu era prin preajmă, dar data viitoare, cum spuneam) – şi ne-am cărat spre Bansko, nu înainte de-a fi uşor boscorodit de Blonzime că a fost nevoită să ducă ea singură rucsăcelul comun la maşină, eu apucându-mă de salvat hărţi cu traseul pe mobil.

Că da, fetelor li s-a părut cam lung drumul la venire, făcut dintr-o bucată, aşa că am decis să facem pauză de-o noapte în Bulgaria la întoarcere, iar locul ales pentru asta a fost această localitate, Bansko, după ce trecem forntiera din Grecia pe la Kulata acum, adică de la Salonic, cum scăpăm de centurile oraşului, o mai ţinem doar puţin pe Egnatia Odos, apoi stânga-n sus pe hartă spre Serres etc.

Pentru cine nu e la curent, Bansko asta e o staţiune montană destul de celebră printre schiori şi iarna bănuiesc că e o minune, doar că acum, vara, mie cel puţin, mi s-a părut dezolantă: era pustie, la ora aia, nici măcar prea târziu, vreo 6 după-masa, am fost singurii clienţi ai unui Carrefour dintr-un mall-işor şi nici măcar n-aveau bere (!!!), am dat în primă fază de două hoteluri închise, la un altul a zis un nene că n-au locuri, dar până la urmă tot răul spre bine: am nimerit la Maria Antoaneta, unde am plătit 16 euro de căciulă cu demipensiune şi unde ne-a plăcut la nebunie!

Dar despre seara petrecută acolo, prânzul de la Sofia şi ploaia adusă de noi până la Bucureşti via Giurgiu, probabil mâine, dacă nu mă va fi enervat din nou peste măsură Steaua diseară. 😀

PS

La mulţi ani, Cristi! 😉

Pe minge, din Grecia spre Turcia

Realizez că-n duminica în care am fost prima oară la acea tavernă, aia care ne-a rămas nouă la inimioară, eu n-am făcut nicio poză. Şi nici celălalt cuplu! Numai Blonzimea m-a surprins când probam nişte pălării gen Sinatra şi încercam să par Mastroianni – dar ştiţi că nu-mi place să ma afişez public cu fotografii în care apar eu, ba mai şi reacţionez aiurea uneori când prietenii vor să mă imortalizeze, de parcă aş fi cine ştie ce vedetă care se ia la trântă cu paparazzi!

Aşa că pun aici, de introducere, ce-a pozat tot Blonzimea de la balconul nostru în prima seară…

IMG_20150724_205016

…şi explic: strada aia pe care-o vedeţi, cea care mărgineşte aleea pietonală şi palmierul, face de-a dreptul parte din complexul – na, că era să spun campusul! – în care se intră prin poarta aia mare de se poate zări undeva sus, sub munţi. V-am zis că-i măricică duda şi-are şi-o parcare imensă undeva-n dreapta, în afara cadrului, la care un Oprescu sau un Mazăre pot doar visa!

Ei, bine, revenind la duminica respectivă, după crăpelniţa de la tavernă, ajunşi la hotel din arşiţa după-amiezii greceşti, am dat iama-n mare, că piscina era ciorbă la ora aia.

Blonzimea şi-a luat cu ea, desigur, şi mingea sezonieră, cum a numit-o amicul V. – la Albena am avut una care arăta ca un pepene, cu care ne jucam prin apă spre deliciul copiilor care vedeau zburând o lubeniţă; acum e vorba de una portocalie, ca de baschet şi care are imprimată pe ea o moacă rânjitoare.

Cu mingiuca amintită-n braţe, Blonzimea se ţine după mine până hăt departe-n larg: unde mă duci, bestie? face când realizează şi ea că suntem la vreo două sute de metri de ţărm. La turci, normal! Sau măcar până-n Halkidiki, răspund şi eu rânjind ca moaca de pe minge.

După tărăşenia asta, coroborată şi c-o masă de seară copioasă, ca de obicei pe acolo, pe noi ne cam luase somnul dulce. Nu şi pe amicii noştri, care au dormit ca meseriaşii pe plajă cât încercam eu s-o duc pe Blonzime înot dincolo de frontiera UE.

Aşa că ne zic: bă, ieşim pe ştrase! Bun, fie, hai acolo! Normal, cu maşina, ce kilu’ nostru de bucureşteni. Trebuie să precizez aici că “ştrase” însemna faleza la care ajungeai de la noi în cel mult zece minute plimbare – dar, na, cum ziceam: bucureşteni comozi toropiţi de-atâta soare, baie şi haleală…

De vreo trei zile voiam s-ajungem şi pe la frumoasa biserică din centrul staţiunii, una specifică îndrăznesc s-o numesc, întrucât am văzut una la fel, dar ceva mai mare, la Paralia Katerini. Şi-am ajuns. Şi-am vizitat. Şi-apoi am luat-o la pas agale pe ştrase, care de-acolo se transformase în promenadă.

Lăsăm în stânga şi-n dreapta hoteluri mai mult sau mai puţin arătoase, taverne gen pub sau pescăreşti aşezate chiar pe malul mării, porumb copt pe grătar, cărucioare cu îngheţată şi tarabe cu fructe, meşteşugari-vânzători de mici obiecte artizanale şi chiar de bijuterii, puzderie de magazine… La unul dintre astea ne-am şi oprit: bă. ghiozdane pentru copii şi maieuri cu Jordan!

După vreo oră de colindat aşa, cam alandala şi cu capu-n nori, vine Blonzimea cu propunerea izbăvitoare: pauză de bere aici, la Olympia!

Zis şi făcut. Dau o raită prin ceea ce aveam să aflăm că e de fapt o cafenea-cofetărie, văd că au şi bere şi chiar preferata Fix, apoi ne aşezăm la o masă de la terasa aproape goală. Mai are rost să spun că s-a umplut şi asta în secunda doi? V-am zis deja că avem noi acel dar de-a atrage clienţi…

Închei povestioara de azi – foarte probabil mâine despre hidromasaje, Satyros, hamsii, vederi şi tsipouro – nu înainte de-a vă reaminti: grecii aduc apă rece alături de orice, chiar şi de bere sau apă minerală, adică din aia cu bule!

Hai săptămână minunată s-avem toţi!

PS

Mesaj pentru cei care se-aşteptau şi pe aici la câte ceva despre meciul de ieri dintre Steaua şi Dinamo: neah!